Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu omologul său ungar, că România vizează acordarea autonomiei comunitare, atât românilor cât şi minorităţilor, în raport cu puterea centrală, iar Pal Schmitt a afirmat că a cerut un drept de autodeterminare mai mare pentru Ardeal.
"În ceea ce priveşte problema autonomiei, l-am informat pe domnul preşedinte cu privire la filosofia noastră: toţi cetăţenii români au nevoie de autonomie, creşterea nivelului de autonomie către toate comunităţile româneşti este în curs şi este un proces care ţine în România de câţiva ani buni. Acum câteva săptămâni au fost transferate spitalele odată cu resursele financiare", a declarat şeful statului român, în cadrul conferinţei de presă susţinute alături de omologul său maghiar, Pal Schmitt, după discuţii bilaterale.
La rândul său, preşedintele Ungariei, Pal Schmitt, a afirmat că îi îndeamnă pe maghiarii din România "să fie cetăţeni buni, să respecte regulile, să crească copiii pentru ordine, să fie plătitori de impozite corecţi şi după aceea să ceară astfel de înlesniri, ca să folosească limba aproape de inima lor, ca să primească în unele teritorii, dacă ne place cuvântul - autonomia".
Întrebat dacă s-a discutat despre autonomia teritorială a Ardealului, preşedintele maghiar a răspuns: "Domnul Băsescu a vorbit despre autonomie şi a abordat din punct de vedere al subsidiarităţii. În concepţia domniei sale, este vorba de regiuni autonome care pot rezolva probleme, nu pe căi etnice (criterii etnice - n.r.). Eu am spus că sunt zone unde trăiesc maghiari şi aş dori să se trateze şi din acest punct de vedere, dar probabil că într-o perspectivă vom discuta pe tema asta. Noi am sprijini cu mare plăcere ca să aibă un drept de autodeterminare mai mare în cele trei judeţe, dar desigur este o răspundere foarte mare. Nu este vorba numai de drepturi şi libert