Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobrogenii domină Seria I

Publicat in Romania Libera, luni 10 octombrie 2011 ·

În urma rezultatelor din etapa a opta a eşalonului secund la fotbal, primele patru locuri din clasamentul Seriei I sunt ocupate acum de echipe dobrogene.

Înaintea disputării partidelor din etapa a ­VIII-a a eşalonului secund la fotbal, clasamentul Seriei I avea pe primele trei locuri formaţii dobrogene. Viitorul Constanţa era lider, iar Delta Tulcea şi Săgeata Năvodari urmau echipa patronată de Gheorghe Hagi. Farul era pe locul 6, dar distanţa faţă de podium era recuperabilă.Rezultatele rundei au schimbat un pic ierarhia în sensul că cele trei echipe din frunte au făcut schimb de locuri, iar Farul s-a alăturat plutonului, primele patru locuri fiind ocupate acum de dobrogeni.

Lider a devenit Delta Tulcea care a reuşit, sâmbătă, să se impună pe propriul teren, în faţa celor de la Victoria Brăneşti cu scorul de 2-1. Tulcenii au reuşit să urce pe primul loc şi pentru că liderul Viitorul Constanţa nu a reuşit să se impună pe terenul celor de la CSM S Iaşi. Echipa pregătită de Cătălin Anghel a cedat la Iaşi cu scorul de 0-1 şi a coborât pe locul 3 în clasament.

Poziţia secundă este ocupată acum de Săgeata Năvodari. Trupa pregătită de Constantin Gache a reuşit să obţină cele trei puncte pe terenul celor de la Dinamo II Bucureşti. ­Reuşita victorioasă a venit din partea lui Chiţu, care în minutul 71 a transformat o lovitură de la 11 metri.

FC Farul a reuşit să îşi menţină invincibilitatea pe propriul teren câştigând meciul cu Dunărea Galaţi, scor 2-0. Stăncioiu a făcut 1-0 pentru gazde în urma unei lovituri de la 11 metri, iar Sascău a stabilit rezultatul final în minutele suplimentare, în urma unei acţiuni personale. Cele două goluri le-au permis marinarilor să ajungă pe locul 4 în clasament, depăşind la golaveraj alte două echipe care au acumulat 13 puncte, FC Snagov şi CSM S Iaşi.

În urma rezultatelor din etapa a opta a eşalonului secund la f

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 53 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 48 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 32 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 40 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 2 ore
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°