Vă închipuţi dramatismul şi plastica transpunerii imaginative a scandării târgmureşene "Murim, luptăm, SMURD-ul îl apărăm"? De exemplu: în prima linie protestatari cu piepturile goale, cu pumnii încleştaţi, cu trăsături crispate; care în genunchi, care în picioare - unii chiar în picioarele goale. În spatele lor, îngroziţi de teroare, dar apăraţi de popor - pompieri, medici, asistente şi paramedici, într-un ultim gest de protecţie şi apărare civilă împotriva calamităţilor social-politice făcând scut, cu braţele întinse şi degetele răşchirate, în avangarda secţiei motorizate: ambulanţe, într-o aglomerare cvasiorganizată, dispuse în planul trei, învăluite în mister, gaze de eşapament şi lumini difuze, urmând a fi apărate până la ultimul om.

Ce să spun. Mi se pare imposibil ca un popor înzestrat de Dumnezeu cu un excepţional simţ al umorului să nu remarce scena unui comic de situaţie indusă de o astfel de scandare. Tuşele prea groase devin, întotdeauna, comice.

Oricât de frustraţi şi nemulţumiţi ar fi, românii trebuie să înţeleagă că democraţia invocată în decembrie 89 le cere calm, cumpătare şi inteligenţă - în niciun caz, luptă de gherilă. Societatea civilă este necesar să discearnă rolul presiunii populare, în limitele matricei democratice. În agora nu e loc de luptă şi de moarte, ci de dialog şi simţul măsurii. Dacă Traian Băsescu a ieşit din această matrice, atunci e necesar să fie repoziţionat, făcut să înţeleagă de către o societate civilă, puternică şi demnă, că încalcă regula jocului, nu să i se dea apă la moară, escaladând un război periculos care, mai devreme sau mai târziu, e posibil să degenereze într-o direcţie nedorită.

Poate că un tablou, precum cel de la Târgu Mureş, ar reveni la valenţele sale ferme, dramatice, în cazul unui derapaj major al statului, al unor manifestări criminale în cel mai profund înţeles al acestei noţiuni. Nu-mi