Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul unei companii americane anunţă un viitor sumbru pentru industria franceză: Sindicatele sunt nebune. În cinci nai nu se va mai produce nimic în Franţa

Publicat in Gandul, miercuri 20 februarie 2013 ·

Angajaţii francezi primesc salarii mari chiar dacă la un program normal lucrează efectiv doar trei ore pe zi, întrucât alocă o oră pentru pauze şi prânz, iar alte trei pentru discuţii, potrivit şefului companiei americane Titan International, Maurice Taylor, scrie Financial Times.

Taylor a publicat miercuri o scrisoare deschisă în cotidianul financiar francez Les Echos, adresată ministrului responsabil de industrie, Arnaud Montebourg. Atacul şefului Titan International la productivitatea scăzută a angajaţilor francezi ar putea relansa în Franţa dezbaterea privind declinul competitivităţii ţării.

"Angajaţii francezi primesc salarii mari, dar lucrează numai trei ore. Primesc o oră pentru pauze şi pentru prânz, vorbesc trei ore şi lucrează trei. Le-am spus asta în faţă angajaţilor membri de sindicat. Mi-au răspuns că ăsta este stilul francez!", a afirmat Taylor, preşedinte şi director general la Titan International.

Scrisoarea lui Taylor, datată 8 februarie, vine ca răspuns la tatonări din partea ministrului Montebourg privind un eventual interes al Titan, producător de anvelope pentru sectorul agricol, privind preluarea unor operaţiuni de la fabrica Goodyear din Amiens, care urmează să fie închisă.

Sindicatul francez CGT, susţinut de comuniştii francezi, s-a opus anul trecut preluării de către Titan. Montebourg spera că producătorul american ar fi în continuare interesat de fabrica de la Amiens, dar a afirmat în februarie că nu mai este cazul.

"Cât de proşti credeţi că suntem? Goodyear a încercat timp de patru ani să salveze o parte a locurilor de muncă de la Amiens, unele dintre cele mai bine plătite, dar sindicatele şi guvernul francez nu au făcut altceva decât să vorbească", a afirmat, în scrisoare, şeful Titan, descriind sindicatele ca "nebune".

Franţa se confruntă cu un val de închideri de fabrici şi concedieri în sectorul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°