Alex. F. Mihail, un reporter al Realităţii Ilustrate, scria in iunie 1933 despre canicula ce cuprinsese Capitala in acel inceput de vară, dar şi despre cum au fost instalate cişmele pentru cetăţenii insetaţi.
Alex. F. Mihail, un reporter al Realităţii Ilustrate, scria in iunie 1933 despre canicula ce cuprinsese Capitala in acel inceput de vară, dar şi despre cum au fost instalate cişmele pentru cetăţenii insetaţi.
S-au instalat mici cişmele pe străzipentru oameni şi căini. Dar au fost uitaţi copiii.
- "Ooo! Ooo!"
Aşa strigau sacagiii, acum douăzeci de ani, pe străzile Bucureştilor. Era un butoi, pus pe două roate, cu două oişti, tras de un cal rebegit, "un cal de saca". Pentru animal - poate şi pentru om - era ultima treaptă de decădere.
După ce fusese un timp telegar boeresc alergănd ca văntul la şosea, sau il pusese vestitul "muscal" Mişca la birjele lui luxoase - cele mai luxoase birji din Europa, remarcate de toţi streinii, ce treceau pe la noi - , după ce fusese inhămat la trăsurile strălucitoare ale lui Mişca, ce purtau toate No. 1, animalul trecea la alţi birjari mai puţin celebri, apoi la trăsurile de noapte, la camionagii, la căruţaşi.
Cea din urmă treaptă de decădere era la bătrăneţe, cănd cu genunchii indoiţi, insăngeraţi, cu gropi adănci uscate deasupra ochilor, se opintea biciuit de stăpănul lui, ca să scoată roţile sacalei pline din noroiul cleios de la vadul sacagiilor sau de la povărnişul "casei apelor". Această casă a apelor era pe locul unde e acum Vama Poştei; pe acolo trecea Dămboviţa inaintea de a fi canalizată. O doniţă de apă costa "cinci parale"; un butoi intreg se putea cumpăra cu "cinci, şase bani". Cei ce voiau să facă pomană pentru vreun mort iubit cumpărau uneori sacaua intreagă, iar sacagiul umbla pe stradă şi striga:
- Apă de pomană! Apă de pomană! Ooo!
CIŞMELE.