Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Basescu cheama luni partidele la consultari

Publicat in Ziare.com, vineri 8 octombrie 2010 ·

Presedintele Traian Basescu a invitat liderii partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei, luni, la Palatul Cotroceni, pentru discutii pe mai multe teme de actualitate.

Conform unui comunicat remis presei de Administratia Prezidentiala, discutiile vor incepe la ora 12.00, iar temele abordate vor fi "prioritatile legislative care asteapta votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educatiei si Legea privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor), bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat pe anul 2011 si in perspectiva, precum si obiectivele asumate de Romania in urma adoptarii Strategiei UE 2020".

Crin Antonescu: Categoric nu mergem la Cotroceni

Presedintele a retrimis joi Legea pensiilor la Parlament, cu propunere de modificare a articolului care prevede pensionarea femeilor la varsta de 63 de ani. Liderii PSD si PNL s-au declarat satisfacuti de faptul ca legea nu a fost promulgata, dar au precizat ca parlamentarii Opozitiei nu vor participa la lucrarile Camerei Deputatilor cata vreme presedinte ramane Roberta Anastase. Ei o acuza pe aceasta de frauda la numararea voturilor date pe forma finala a Legii pensiilor, depunand in acest sens inclusiv plangere penala pe numele ei.

Presedintele Traian Basescu a invitat liderii partidelor si formatiunilor politice reprezentate in Parlamentul Romaniei, luni, la Palatul Cotroceni, pentru discutii pe mai multe teme de actualitate.

Conform unui comunicat remis presei de Administratia Prezidentiala, discutiile vor incepe la ora 12.00, iar temele abordate vor fi "prioritatile legislative care asteapta votul Parlamentului (Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educatiei si Legea privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor), bugetul de stat

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 18 minute
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 4 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 3 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Mediafax acum 3 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Estimarea aparţine reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc. La pelerinajul considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est vin credincioşi din întreaga lum

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°