Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principiul echilibrului demografic în UE trebuie respectat la nivel de posturi

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 25 martie 2009 ·

Susţine eurodeputatul PD-L Dragoş David, care a adresat o interpelare în acest sens Comisiei Europene

După cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeană a zece noi state şi după doi ani de aderare a încă două state, punerea în aplicare a principiului echilibrului demografic şi de egalitate între statele membre, în special la nivelurile ierarhice superioare, pare a fi uitată. Urmare a interpelării europarlamentarului PD-L Dragoş David, adresată Comisiei Europene, Comisia relatează că este adevărat faptul că, până în prezent, nu a fost numit niciun director general „titular” din noile state membre, specificând însă că aceasta nu înseamnă că niciuna dintre persoanele recrutate la acest nivel nu ar fi în măsură să ocupe această funcţie. Cu toate că progresele înregistrate până în prezent sunt satisfăcătoare, obiectivul de ocupare a funcţiilor de director general (adjunct) nu a fost încă atins pentru şase dintre noile state membre, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Bulgaria şi România. Prin urmare, două posturi de director general (adjunct) care sunt pe cale de a fi publicate, sunt destinate deja doar acestor şase ţări, iar membrul Comisiei responsabil de afaceri administrative, audit şi antifraudă va prezenta în curând colegiului o propunere de publicare a unor posturi vacante suplimentare de director general (adjunct), rezervate resortisanţilor noilor statelor membre care nu îşi vor fi atins obiectivele până la momentul respectiv.

Acestui aspect i se va acorda atenţia cuvenită în contextul exerciţiului anual de mobilitate a cadrelor de conducere de nivel superior din Comisie pentru a se identifica eventualele posturi vacante care trebuie rezervate naţionalităţilor care nu şi-au atins obiectivul referitor la ocuparea funcţiilor de director general (adjunct). Susţine eurodeputatul PD-L Dragoş David, care a adresat o interpelare în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°