“Comportamentul uman este intotdeauna motivat de anumite scopuri, la rindul lor, acestea izvorasc dintr-un set de axiome care, in mod obisnuit, nu sint constientizate de cel in cauza. Elementele de baza ale unei culturi sint receptate de individ in mod inconstient prin insasi imersia sa constanta si totala in acea cultura. Tocmai aceste axiome […] care determina comportamentul unui popor, sint fundamentul institutiilor unei comunitati si le ofera unitate.“i
Romania nu s-a putut lauda niciodata cu un popor educat. In Scotia primii pasi spre invatamintul obligatoriu s-au facut la 1496ii, in Strasbourg la 1598iii. In secolul XVII in toata Europa civilizata, din Anglia si pina in Polonia, incep sa fie tiparite ziare – dovada a unei alfabetizari de masa. La noi? La 1899 se estimeaza un procent de 80% analfabetiiv, in 1930 sint peste 54%v – Romania fiind tara cu cea mai mare pondere de analfabeti din Europa!
Pe de alta parte, istoric vorbind, a merge la scoala a reprezentat un ideal constant. Este semnificativa transformarea de sens pe care a suferit-o zicala Ai carte, ai parte!; intelesul initial, pierdut acum, nu avea nici o legatura cu educatia – se referea la cartea funciara (sau alt document) care iti atesta proprietatea unui terenvi…
Sa fie contradictorie aspiratia catre educatie a unei populatii needucate? Citusi de putin. Educatia a fost vazuta tot timpul ca un factor de ridicare pe scara sociala. Pentru taran, pentru locuitorul din mahala, toti cei aflati pe o treapta superioara – mici slujbasi, preoti sau boieri, aveau ceva in comun: erau invatati, stiau macar sa citeasca si sa scrie. Lipsa educatiei nu provenea dintr-un refuz al acesteia ci din lipsa posibilitatilor materiale. Scoala iti oferea sansa unei vieti mai bune, a unei piini mai albe. Am putut vedea in propria mea familie, de-a lungul a 3 sau 4 generatii, cum au evoluat lucrurile. @N