Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu aruncă o umbră peste declaraţiile optimiste ale Guvernului despre creşterea PIB

Publicat in Ziarul Financiar, luni 1 noiembrie 2010 ·

Preşedintele României Traian Băsescu a anunţat la sfârşitul săptă­mâ­nii trecute că "povestea" care apa­re în ziare şi la te­le­viziune des­pre revenirea eco­no­mi­ei încă nu este rea­li­tate, Europa fiind încă în criză.

În condiţiile în care vor încetini expor­tu­ri­le şi în absenţa unor mă­suri care să antre­ne­ze o revenire a con­su­mului, şansele re­dre­sării economiei în 2011 se diminuează.

"Tocmai am încheiat întâlnirea cu şefii de stat şi de guvern din UE (vineri, la Bruxelles, la lucrările Consiliului European - n. red.). Ei probabil ştiu mai bine decât alţii că Europa este încă în criză. Povestea care apare în ziare şi la televiziune despre revenirea economiei încă nu este realitate", a spus Băsescu la începutul unei întâl­ni­rii cu FMI, men­ţio­nând că riscul ca econo­mi­ile să reintre în criză este încă "aproa­pe de noi toţi", po­tri­vit Mediafax.

Majoritatea eco­no­miilor europene, prin­ci­palii parteneri co­mer­ciali ai Ro­mâ­niei, au ieşit din re­ce­siune. Însă perspec­ti­vele nu sunt foarte op­timiste având în ve­dere pre­siu­nea ajus­tării chel­tuielilor publice pen­tru re­du­cerea defici­telor bu­getare. Stimulate de ce­re­rea ex­ter­nă, expor­turile au crescut, fără a an­tre­na re­ve­ni­rea econo­mi­ei, care con­­tinuă să se zbată în recesiune.

Iar potenţialul exporturilor de a ajuta economia este limitat, având în vedere perspectiva încetinirii relansării principali­ilor parteneri comerciali ai României, precum şi ponderea redusă a exporturilor în PIB, de circa 30%.

Industria, exporturile nu au suficientă forţă pentru a trage economia din recesiune, în timp ce consumul intern rămâne foarte slab.

În 2009, în timp ce criza răvăşea mediul de afaceri cu mii de insolvenţe şi zeci de mii de angajaţi concediaţi, toţi oamenii de afaceri îşi puneau speranţele în 2010, aşteptându-se la un an mai bun. Acu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 22 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 22 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°