Traian Băsescu le-a bătut obrazul bancherilor. “Mesajul meu e că aţi obţinut profituri uriaşe, iar dacă vă pregătiţi să lăsaţi economia românească fără finanţare în timp de criză, va fi un act lipsit de fair-play în relaţia cu România”, le-a trântit-o, pe bună dreptate, Băsescu. Problema băncilor este însă mult mai amplă. Odinioară, a fi bancher era o vocaţie, banca fiind, la urma urmei, o afacere cu risc. Bancherul trebuia să simtă, să aibă fler dacă o afacere merita să fie ajutată sau nu. Dacă o idee sclipitoare era demnă de a se investi în ea. Se purtau discuţii, iar nasul fin al bancherului trebuia să semnalizeze. Să miroasă afacerea. De aceea, bancherii buni erau puţini şi stimaţi în toată lumea. Astăzi, asistăm la un dezastru. Bancherul a fost înlocuit cu un computer, după cum spune şi Mugur Isărescu: “Industria bancară, nu numai la noi, este la o răscruce istorică”. “Încrederea depinde de calitatea bancherului, să vă fie clar. Un subiect era, de pildă, cum vor fi date în viitor creditele de un computer. Până acolo se ajunsese. Or, creditul e o relaţie umană, de încredere. Nu un computer trebuie să intermedieze acordarea de credite. Trebuie să se revină la funcţia de bază a bancherului”, a mai completat Isărescu. Nimic uman, doar cifre reci. Un program pe care- l poate mânui şi o maimuţă. Nu aţi întâlnit niciodată vreun gibon sau o maimuţică ce freacă ţiparul care, fără să vă asculte, v-a retezat-o solemn: “Nu vă încadraţi pentru credit”? Până şi cu cei mai răi cămătari puteai negocia, vorbi, dar “noii bancheri” erau inflexibili, ca un program virusat. Ei bine, paraziţii ăştia, sclavi nevertebraţi ai computerelor, au distrus sistemul bancar.