Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alain Prost şi David Coulthard se vor întrece pe gheaţă cu Dacia Duster, la Moscova

Publicat in Antena 3, luni 6 februarie 2012 ·

Foştii piloţi de Formula 1 Alain Prost şi David Coulthard vor participa la Cursa Stelelor, tradiţionala competiţie anuală care se desfăşoară pe gheaţă, la Moscova, anunţă Ria Novosti.

Evenimentul va avea loc pe 23 februarie, participanţii urmând să conducă maşini Dacia Duster, modificate special pentru o astfel de cursă.

Competiţia se va disputa în sistem piramidă, dueluri unu contra unu, până vor rămâne doi concurenţi, care se vor lupta pentru victorie.

De patru ori campion mondial în Formula 1, Alain Prost s-a dovedit şi un specialist al curselor pe gheaţă, francezul de 56 de ani câştigând de trei ori campionatul Franţei, inclusiv în acest an.

Scoţianul David Coulthard, ajuns la 41 de ani, a terminat de patru ori pe locul 3 în clasamentul piloţilor în Formula 1, iar acum participă în campionatul german de DTM.

Alături de Prost şi Coulthard, la Moscova va fi prezent şi Jerome D’Ambrosio, pilotul de 27 de ani nereuşind să impresioneze în precedentul sezon de Formula 1, în care a pilotat pentru Virgin Racing.

Cursa Stelelor reprezintă o provocare importantă pentru piloţii din fara Rusiei, care au reuşit să se impună o singură dată în istorie la Moscova, în 1989.

Foştii piloţi de Formula 1 Alain Prost şi David Coulthard vor participa la Cursa Stelelor, tradiţionala competiţie anuală care se desfăşoară pe gheaţă, la Moscova, anunţă Ria Novosti.

Evenimentul va avea loc pe 23 februarie, participanţii urmând să conducă maşini Dacia Duster, modificate special pentru o astfel de cursă.

Competiţia se va disputa în sistem piramidă, dueluri unu contra unu, până vor rămâne doi concurenţi, care se vor lupta pentru victorie.

De patru ori campion mondial în Formula 1, Alain Prost s-a dovedit şi un specialist al curselor pe gheaţă, francezul de 56 de ani câştigând de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Elicopterul este în continuare dispărut. Salvatorii încearcă să ajungă la locul accidentului, dar eforturile lor sunt îngreunate de condiţiile meteo nefavorabile

Mediafax acum 17 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 13 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 36 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 24 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 51 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°