Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu îi invită joi pe sindicaliştii din educaţie la consultări

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 mai 2010 ·

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că îi va invita joi la discuţii pe liderii sindicali din învăţământ şi le-a adresat profesorilor rugămintea de a nu da curs solicitării sindicatelor de a declanşa greva generală pe 31 mai, scrie NewsIn.

"În urma declaraţiilor liderilor sindicali care au spus că vor declanşa o grevă generală pe data de 31 mai îi vom invita mâine (joi -n.r.) la discuţii şi din punctul nostru de vedere este foarte important să nu perturbăm acest an şcolar şi rugămintea noastră faţă de profesori este să nu dea curs acestei solicitări a sindicatelor şi să terminăm acest an şcolar în condiţii optime", a spus Funeriu.

"Noi considerăm că nu este corect faţă de copii, nu este corect faţă de părinţi să blocăm un an şcolar pentru că Romnnia trece printr-o situaţie dificilă. Cred că prin solidaritate care trebuie să existe în România putem să mergem mai departe şi să rezolvăm această situaţie", a pledat Funeriu, subliniind că măsurile de protest nu vin în sprijinul nimănui.

"Prin urmare solicit sindicatelor să discutăm să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care le putem găsi să nu perturbăm acest an şcolar. Ştim cu toţii că bacalaureatul este un moment important în viaţa oricărui elev şi dorinţa noastră este să ducem acest an şcolar la bun sfârşit în cele mai bune condiţii", a conchis ministrul.

Profesorii din întreaga ţară vor intra în grevă generală pe termen nelimitat începând din 31 mai, urmând să boicoteze şi examenele naţionale, au hotărât, miercuri, birourile operative ale celor patru federaţii sindicale din educaţie, a declarat pentru NewsIn secretarul general al FSLI Liviu Pop.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret", Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţionale "Alma Mater" au mai decis că profesorii vor participa pe 19 mai la protestul d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 27 minute
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 4 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 11 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 11 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°