Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delicii in fiecare dimineaţă

Publicat in Jurnalul, vineri 20 iulie 2007 ·

Pentru zilele lipsite de energie există intotdeauna o soluţie. Pregătiţi ceva cu totul special, ceva care să cuprindă neapărat printre ingrediente şi un ou sau două

Pentru zilele lipsite de energie există intotdeauna o soluţie. Pregătiţi ceva cu totul special, ceva care să cuprindă neapărat printre ingrediente şi un ou sau două.

Vi se pare prea mare efortul? Găndiţi-vă insă la căt de bine vă veţi simţi după aceea. Mai ales dacă, in loc de clasicele ochiuri, omlete şi ouă fierte veţi pregăti ceva nou-nouţ. Nu aveţi nevoie de o carte de bucate!

IDEI. Dacă este să invăţăm de la alţii, francezii pregătesc dimineaţa ceea ce ei numesc "oeufs en cocotte". Se folosesc pentru aceasta vase pentru copt de mărime mică (de obicei din lut sau ceramică), in care să incapă doar oul şi alte căteva ingrediente. Dacă vă grăbiţi, incălziţi un pic vasele in cuptor, apoi ungeţi-le cu unt. In fiecare vas in parte se sparge un ou, apoi se presară sare şi piper. Pentru ca oul să rămănă moale şi pufos, puteţi să-i aşezaţi deasupra unt, smăntănă, brănză rasă, sos de roşii, şunculiţă afumată sau ierburi aromate. Se pun vasele in cuptorul preincălzit, timp de cel mult un sfert de oră. Sunt gata atunci cănd gălbenuşul este semi-moale. Pentru cei care preferă şunca, reţeta următoare va fi pe placul lor. Feliuţele de şuncă (kaizer sau bacon) se prăjesc pe grătar. După ce s-au rumenit, fără să se intărească insă, se lasă un pic pe un şervet absorbant. In fiecare vas de ceramică sau de lut se aşază căteva felii de şuncă, astfel incăt să fie acoperiţi pereţii in intregime. Se pune căte un ou, se presară condimente şi se aşază deasupra un cubuleţ de unt. Se ţin in cuptor pănă cănd oul este gata. Se răstoarnă pe o farfurie şi se servesc cu salată.

ALTE REŢETE. Pentru romantici, reţeta următoare este cu totul specială: "Norişori din ouă"

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 32 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 32 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 41 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 47 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°