Cătălin Rişcuţa, şeful secţiei de arheologie din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, şi Cristina Rişcuţa, consilier al Direcţiei de Cultură şi Culte Hunedoara, sunt acuzaţi că au facilitat exportul ilegal a aproximativ 17.000 de obiecte din patrimoniul cultural naţional. Citeşte şi:
Hunedoara: VIDEO Export ilegal de locomotive istorice - Foşti angajaţi ai Direcţiei de cultură, cercetaţi pentru corupţieDosarul „corupţie la muzeu”, amânat pentru absenteismVIDEO SPECIAL Ultimele zile ale mocăniţei de la Hunedoara
În cursul zilei de mâine, soţii Cătălin şi Cristina Rişcuţa sunt aşteptaţi la audierile instanţei Judecătoriei Deva, într-un dosar în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, prin care ar fi produs un prejudiciu estimat la 100.000 de euro Direcţiei de cultură a judeţului Hunedoara. Paguba reprezintă valoarea celor aproximativ 17.000 de obiecte din patrimoniul cultural naţional, care potrivit anchetatorilor au fost sustrase în ultimii şase ani din depozitul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi ulterior au primit ilegal certificate de export, pentru a putea fi vândute în afara ţării.
Cătălin Rişcuţa este judecat pentru sustragerea acestor bunuri de patrimoniu, iar Cristina Rişcuţa pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Până la finalizarea cercetării judecătoreşti, cei doi au fost suspendaţi din funcţii.
Anchetatorii pregătesc al doilea dosar
Un alt dosar penal, disjuns din cauza trimisă spre soluţionare magistraţilor deveni, se află în cercetare la Parchetul Hunedoara. Este vorba de exportul ilegal a şase locomotive de epocă, de patrimoniu, care au circulat pe liniile înguste în judeţul Hunedoara. În acest dosar, alături de unii dintre angajaţii Direcţiei de cultură Hunedoara, este cercetat şi un colecţionar austriac, Georg Hocevar.