Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vara 2011 − un sezon „ca pe vremuri“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 septembrie 2011 · ·

Hotelierii de la malul mării spun că anul acesta vremea frumoasă şi preţurile menţinute aproape la acelaşi nivel ca în 2010 au fost reţeta unui sezon bun, cu 10% mai aglomerat decât cel de anul trecut. Turismul de weekend a fost la căutare anul acesta, ca urmare a buzunarelor golite de criza financiară. Sezonul s-a încheiat însă brusc, după primele zile de septembrie.

Sezonul 2011 a debutat pe litoral cu ploi şi turişti puţini şi săraci. Hotelierii au raportat un grad de ocupare cu 40% mai mic faţă de debutul lui 2010, pornind sezonul cu stângul. Lucrurile au început să se îndrepte însă odată cu vremea şi cu concediile. Tot mai mulţi români au optat să-şi petreacă vacanţa la mare, deşi majoritatea au înlocuit cele 10 zile obişnuite de vacanţă cu weekenduri prelungite.

„Obişnuiam să merg două săptămâni la mare, cu copiii, dar nu-mi mai permit. Cazarea m-a costat doar pentru cinci zile 1.200 de lei, aşa că restul concediului l-am făcut la ţară, la părinţi. E mai ieftin, iar bugetul e oricum mai mic", a spus Mariana Tomozei (39 de ani), din Bacău, care a mers pe litoral în luna august.

Din aceleaşi motive, alţi turişti au aşteptat sfârşitul sezonului, când preţurile s-au mai redus. „Prefer să stau o săptămână la mare în septembrie decât două zile în iulie sau august. Şi anul acesta ne-a ajutat şi vremea, aşa că nu mă plâng", a spus Iulian Gavrilă (34 de ani), din Tulcea.

Buget de lux: 1.500 de lei pe weekend

În ciuda dificultăţilor financiare de care s-au plâns turiştii, cluburile de pe litoral au fost pline aproape în fiecare weekend. Plajele de fiţe, la fel.

Cei cu dare de mână nu s-au zgârcit şi au scos aproape în fiecare weekend din buzunar câteva sute şi chiar mii de lei pentru a petrece la cluburile din Mamaia.

„A fost o vară plină pentru noi, pentru că ne-am petrecut aproape fiecare weekend la Mamaia. În Bucureşti, clubur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 55 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°