Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat pentru zilele de luni şi marţi, 6 şi 7 august, vreme caniculară şi disconfort termic foarte accentuat.
Luni, vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a ţării, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 39 de grade, iar disconfortul termic va fi foarte accentuat. Cerul va fi variabil la senin şi doar cu totul izolat în zona de munte vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Minimele termice vor fi de la 11…12 grade în depresiuni până la 25…27 de grade în Dealurile de Vest şi în deltă.
În Bucureşti, vremea va fi în continuare caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 21…23 de grade.
Marţi, vremea caniculară va persista în aproape toată ţara, iar disconfortul termic va fi foarte accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 şi 40 de grade. Cerul va fi variabil şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii restrânse în vest, centru şi nord, iar noaptea izolat în restul teritoriului. Minimele termice vor fi de la 13…14 grade în depresiuni până la 25…27 de grade pe litoral şi în deltă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat pentru zilele de luni şi marţi, 6 şi 7 august, vreme caniculară şi disconfort termic foarte accentuat.
Luni, vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a ţării, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 39 de grade, iar disconfortul termic va fi foarte accentuat. Cerul va fi variabil la senin şi doar cu totul izolat în zona de munte vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Minimele termice vor fi de la 11