Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asigurătorul BCR Viaţă va plăti dividende de 3,4 milioane de euro austriecilor de la VIG

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 8 mai 2013 ·

BCR Viaţă, a doua companie din piaţa asigurărilor de viaţă, va acorda dividende de 16,3 milioane de lei (3,8 mil. euro) din profitul net de anul trecut, peste 90% din bani urmând să fie încasaţi de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group, potrivit unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor.

Compania a avut anul trecut un profit net de 22 milioane de lei (4,9 mil. euro), iar trei sferturi din surplus vor fi repartizate acţionarilor sub formă de dividende. Alte 1,4 mil. lei vor merge în rezerva legală, în timp ce 7,3 mil. lei au fost repartizate pentru ajustarea profitului anului 2011.

Austriecii de la VIG deţin 91,3% din compania de asigurări şi vor primi dividende de 14,9 milioane de lei (3,4 mil. euro). BCR, cea mai mare bancă locală după activele deţinute, va încasa dividende de 880.000 de lei, nivel corespunzător unui procent de 5,4% din acţiunile BCR Viaţă.

Circa 2,3% din acţiuni sunt deţinute de persoane fizice, care vor primi dividende de circa 360.000 de lei. Aceştia nu au participat însă la adunarea generală a acţionarilor de la jumătatea lunii aprilie, în care s-au luat şi deciziile referitoare la repartizarea profitului. Dividen­dele vor fi plătite până cel târziu în luna octombrie.

BCR Viaţă este singura din cele trei companii de asigurări deţinute de VIG pe piaţa locală de la care austriecii vor încasa dividende. Celelalte două companii, Omniasig şi Asirom, nu şi-au anunţat încă rezultatele pe 2012, dar chiar dacă au făcut profit vor avea de acoperit pierderile din anii precedenţi.

Asigurătorul a subscris anul trecut prime de 517 milioane de lei (116 mil. euro), ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 20%. BCR Viaţă se situa la sfârşitul lunii decembrie pe locul doi pe asigurări de viaţă, principalii competitori fiind ING Asigurări şi Metropolitan Life (fosta Alico).

BCR Viaţă vinde poliţe de tip unit-

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 21 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 58 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 35 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°