Tema provincialului care-şi părăseşte orăşelul natal, o lume închisă, lipsită de orice fel de perspective pentru a pleca în necunoscut, atras de Marele Oraş unde crede că va face şi va drege, se va căpătui, se va realiza, a fost şi este o reţetă de succes pentru filmele americane de duzină şi nu numai. La început, vedem personajul principal, de obicei tînăr şi încrezător în viaţă, pe marginea autostrăzii, cu o boccleuţă în spate, făcînd autostopul pînă cînd opreşte vreun camionagiu jovial, care ascultă la maxim radioul, o muzică country, şi-l întreabă: "Unde vrei să ajungi?", iar eroul nostru răspunde fără şovăială printr-un nume sonor la care adaugă un "city". De aici, începe aventura şi practic se poate întîmpla orice; e rolul scenaristului să inventeze povestea. Şi în Bucureşti, deşi nu e New York City sau L.A., poţi ajunge cu autostopul, dar marea majoritate preferă trenul, aşa că filmul nostru poate începe în Gara de Nord, la ora şase dimineaţa, cu un lung travling pe un peron; într-o lumină de crepuscul, surprindem portrete de oameni, vîrste diferite, haine, expresii, frînturi de replici, vin, pleacă, aglomeraţia agasantă, zumzetul continuu pînă cînd îl remarcăm pe Relu, un personaj doar pe jumătate fictiv şi în nici un caz principal. Moldovean de pe lîngă Vaslui, sprijină debusolat un stîlp, iar insignifiantul său rol este să ne introducă în lumea de la "Kaviar House" şi de aceea ţine în mînă o hîrtiuţă motolită cu o adresă. A venit la Bucureşti ca să muncească undeva pe vreun şantier, ca necalificat, pentru că acasă nu mai putea să rămînă, l-ar fi dat maică-sa afară - nu aducea nici un ban, nu-i plăcea la cîmp, ci la disco-bar, nu vroia să se însoare şi să intre în "rîndul lumii", nu vroia nimic! E debusolat nu pentru că l-ar speria un viitor nesigur, ci din cauza nehotărîrii sale: să ia sau nu un taxi, pînă la acel cămin de nefaminişti de undeva, de p