Primarul Bârsanei, Petru Cudrici, le-a promis eventualilor marcatori că le face statui în centrul comunei
Cei 17 jucători ai Avântului Bârsana au parcurs 563 de kilometri, cu autocarul, pentru a juca astăzi împotriva Stelei, în şaisprezecimile Cupei României. Aproape 12 ore au făcut pe drum maramureşenii: „Doamne, departe mai e Bucureştiul!”, a declarat Teodor Ştefanca, antrenorul-jucător al echipei din Liga a IV-a, la sosire.
Au cheltuit jumătate din buget pentru această deplasare!
Timizi, deloc obişnuiţi cu atenţia presei, fotbaliştii au părut a nu şti cum ar trebui să se comporte: „Sunteţi toţi aici pentru noi? Vai de mine, câte emoţii am. Vă comportaţi de parcă ar fi venit Barcelona aici, nu Avântul”, s-a amuzat acelaşi antrenor-jucător, vicepreşedinte al Primăriei în timpul în care nu se ocupă de echipă.
Pentru cei 17 jucători, meciul de astăzi cu Steaua reprezintă o şansă pe care ştiu că nu o vor mai avea. Aşteptările sunt mici: „Sperăm să luăm cât mai puţine, să nu ne facem de râs. Suntem realişti, Steaua ne este net superioară chiar dacă joacă cu rezervele”, au spus aceştia la unison.
Şi-au cheltuit jumătate din buget pentru a face deplasarea în Bucureşti. Regretă doar faptul că nu vor juca pe Ghencea sau pe Naţional Arena, dar par a se fi împăcat cu ideea: „12 ore de mers cu autocarul parcă îţi oferă o altă perspectivă asupra meciului”, declară Mihai Pop, mijlocaşul acestora. Unica lor motivaţie este oferită de primarul comunei, care le-a promis că marcatorul unui eventual gol va primi un bust în centrul comunei: „Ar fi fain de tot, nu credeţi?”, visează cu ochii deschişi un fundaş de 19 ani. Sunt toţi oameni modeşti, simpli, care nu au crezut niciodată că vor apărea în ziar sau la televizor. Nu epatează în vreun fel. Unicul lor gând se duce către un scor deloc înjositor astăzi. Şi