Formaţia craioveană a trecut peste insuccesul de săptămâna trecută şi şi-a propus să obţină prima victorie din Liga a II-a pe terenul Arieşului.
Eşecul de săptămâna trecută contra Universităţii Cluj, de pe teren propriu, nu i-a demoralizat deloc pe elevii lui Ionel Tersinio Gane. Din contră, „găzarilor“ le-a crescut şi mai mult dorinţa de victorie, înaintea confruntării de la Turda, craiovenii afirmând la unison că vor să-şi adjudece toate cele trei puncte din meciul cu Arieşul. „La Turda ne aşteaptă un meci greu. De fapt toate jocurile vor fi dificile, dar vom merge cu aceleaşi idei, cu acelaşi gând de a face un joc bun. Sunt convins că va veni şi un rezultat pe măsură. Ca la fiecare meci, îmi doresc toate cele trei puncte“, a spus „principalul“ nou-promovatei. „După eşecul cu U Cluj, băieţii au fost dezamăgiţi. Au simţit că au făcut un joc bun şi de asta au fost supăraţi, dar în fotbal se întâmplă şi lucruri din astea. Am încredere în băieţi, s-au antrenat cu poftă, cu dorinţa de a câştiga la Turda“, a completat Ionel Tersinio Gane, dezamăgit că nu va putea conta în acest meci pe Mitroi (suspendat), Găman, Nicola şi Irimescu (nerefăcuţi).
Partida de pe „Municipalul“ din Turda, dintre Arieşul şi Gaz Metan CFR Craiova, programată sâmbătă, de la ora 11.00, va fi arbitrată de Florin Ghimbăşan (Braşov), ajutat la cele două tuşe de Iulius Timar (Marghita) şi Mihaela Blându Popescu (Târgu Jiu), rezervă fiind zălăuanul Valeriu Demian. Cei doi observatori ai partidei vor fi Iosif Gherghely, din Baia Mare, şi Tiberiu Satmari, din Târgu Mureş.
La antrenamentul de joi seară al Gaz Metan CFR Craiova a participat şi fostul atacant al Ştiinţei, Alin Vigariu, (28 de ani), ultima dată la Gloria Buzău, în Liga 1. Jerry Gane a admis că jucătorul este polivalent şi ar putea semna cu gruparea de la „Depou“ zilele următoare.
CSM Vâlcea debutează cu