Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu scăpăm de Ribery

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 12 septembrie 2008 ·

Francezul e refăcut după accidentarea suferită la Euro şi va veni marţi la Bucureşti

Nici o şansă ca Steaua să scape miercuri seară de Franck Ribery. Vindecat complet după ruptura de liga­men­te suferită la Euro 2008, în con­frun­tarea cu Italia (0-2), francezul a primit luni OK-ul medicilor pentru a se antrena normal, iar marţi a şi marcat un gol, la 1-2 cu “amatorii” lui Bayern.

Potrivit cotidianului Bild, Ribery ar fi vrut să revină pe gazon mîine, în meciul pe care campioana Ger­ma­niei îl susţine la Koln. Dar s-a opus antrenorul Jurgen Klins­mann: “N-aş vrea să ne grăbim şi apoi să regretăm”.

Însă la Bucureşti, scrie acelaşi Bild, nimeni nu-l va mai putea opri pe şeptarul lui Bayern să joace. Singura întrebare e cît din cele 90 de minute? “Îmi mai trebuie cam două săptămîni ca să ajung la sută la sută. Trebuie să mai lucrez un pic la musculatura piciorului stîng”, a admis internaţionalul francez.

Şi-a revenit Klose

Miroslav Klose pare să-şi fi revenit de pe urma crizei de formă pe care a traversat-o în ultima vreme. După ce a spart gheaţa în acest sezon etapa trecută, transformînd un penalty la 4-1 cu Hertha, “vîrful” lui Bayern a reuşit o “triplă” pentru “naţionala” Germaniei, miercuri, contra Finlandei (3-3).

“Mare atenţie la Toni!”

Victoraş Iacob avertizează că jocul lui Bayern Munchen se bazează mult pe atacantul italian Luca Toni. Fostul atacant al roş-albaştrilor, dar şi al lui FC Kaiserlau­tern, grupare de care s-a despărţit recent, este de părere că cea mai mică greşeală a echipei din Ghencea în faţa nemţilor va fi fatală. “În ciuda valorii adversarului, Steaua trebuie să profite de începutul mai slab de sezon al celor de la Bayern”, a afirmat cel poreclit “Jancker”, care ştie de ceea ce trebuie să se teamă Steaua. “Punctul forte al nemţilor este atacul. Mare atenţie la T

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 43 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 44 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°