Partidul Democrat Liberal s-a prabusit la alegeri in 2012 in primul rand pentru ca a fost asimilat de toata lumea, pana la identitate, cu Traian Basescu.

A fost rezultatul direct al politicii umilitoare dusa de partid in ultimii trei-patru ani, cand s-a lasat dictat si manevrat dupa cum i s-au zbatut muschii presedintelui.

Partidul s-a facut pres in fata lui Traian Basescu si nu si-a ridicat nici macar privirea din pamant. Cum sa nu sanctioneze pana si cel mai fanatic simpatizant PDL o astfel de umilinta?

Adevarul pe care toti pedelistii, in frunte cu locatarul de la Cotroceni, se prefac astazi ca nu il vad este cel mai simplu si de bun simt fapt: partidul este tot una cu Traian Basescu.

Al doilea adevar e ca nimeni - nici macar Vasile Blaga foarte suparat - nu poate sa il desprinda si sa il puna in opozitie cu presedintele, ca sa spere apoi intr-o revenire. De fapt, nici macar aceasta strategie nu se stie daca ar avea vreun rezultat, intrucat lumea a identificat prea mult timp PDL cu Traian Basescu, iar acum nimeni nu se asteapta sa renasca renegandu-si tatal spiritual.

Prins in acest aparent paradox - cum sa se refaca mai rapid, alaturi sau impotriva lui Traian Basescu? - PDL isi va duce mult timp crucea fara a avea nici macar cea mai slaba speranta ca isi reveni.

Desigur, pedelistii pot avea halucinatii in masa, cum a fost ultima concluzie pe care au imbratisat-o cu totii bucurosi ca isi descopera si un lucru in comun care sa-i lege in fata disperarii extinctiei: guvernarea lui Boc a fost un succes caruia nimeni nu are ce repros sa-i aduca.

Daca asta e solutia lor de iesire din criza profunda in care se zbat, inseamna ca fundul prapastiei inca nu a fost atins, ci urmeaza sa cada si mai mult decat au facut-o pana acum.

E simplu, o spun legile fizicii si ale bunului simt: