Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2013, în România s-a înregistrat cel mai mare număr de transplanturi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 3 octombrie 2013 ·

România a înregistrat în anul 2013 cel mai mare număr de transplanturi efectuate cu donator aflat în moarte cerebrală și dorește să ajungă la 150 până la sfârșitul anului, a anunțat, marţi, într-o conferință de presă, medicul Victor Zota, coordonatorul programului național pentru transplant.

„În 2013, Agenția Națională de Transplant a realizat un număr impresionant de mare de donatori aflați în moarte cerebrală. Acum două zile am înregistrat donatorul cu numărul 103, ceea ce ne situează ca și țară, ca și activitate de transplant, pe unul dintre locurile bune, merituoase din Europa. Am intrat în rândul țărilor care au un număr de donatori cu trei cifre. Sperăm ca până la sfârșitul anului să fie mult mai mulți. Ne-am propus cel puțin 150 de donatori aflați în moarte cerebrală, să sperăm că vom și reuși“, a spus medicul Victor Zota.

El a menționat că există peste 35 de coordonatori intraspitalicești și peste 35 de anesteziști care au lucrat și lucrează în secțiile de Anestezie, Terapie Intensivă și au ca sarcină principală decelarea și urmărirea potențialilor donatori aflați în moarte cerebrală.

„Probabil că vom avea la sfârșitul anului cel mai mare procent de creștere a numărului de transplanturi și a activității de transplant din lume, cel puțin din Europa în mod sigur. România este ca și procent de creștere a activității de departe pe primul loc, marea majoritate a țărilor europene au stagnat, câteva au regresat, iar cele care au avut un progres, progresul este destul de mic și nesemnificativ. Țări cu activitate serioasă - Portugalia, de exemplu, au mari probleme, nici Spania nu a progresat mult anul acesta, Germania nu are un rezultat foarte bun“, a susținut Zota.

Coordonatorul programului național pentru transplant a explicat că la Agenția Națională de Transplant au depus dosarul pentru acreditare pentru activitatea de transplant 50 de cent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°