După Sodoma, cel mai recent roman al lui Alexandru Ecovoiu, ar fi avut toate datele pentru a scoate niţel cititorul român din imaginarul minimalist şi mizerabilist al prozei ultimilor ani. Din lipsă de interes sau din indolenţă compoziţională, parabolele, romanele cu cheie, ficţiunile simbolice lipsesc cu desăvârşire din recuzita scriitorilor mai noi. Ce-i drept, realitatea social-politică românească nu prea încurajează nici ea zborurile în abstract. E, acesta, şi motivul pentru care prozatorul nu-şi plasează acţiunea în spaţiul românesc, ci în îndepărtata Danemarcă.
Mai exact, După Sodoma e un amestec specific între o ficţiune senzaţionalistă şi o parabolă apocaliptică. Profesorul de etică Thomas, ajuns la ceea ce englezul numeşte midlife crisis, porneşte pe urmele propriului trecut într-o manieră inedită şi…cât se poate de concretă. Fostul donator de spermă e bântuit de remuşcări pentru soarta urmaşilor săi – al căror anonimat e păzit cu stricteţe de compania Cryos – şi încearcă să-i regăsească prin diferite colţuri ale lumii. Lars, hacker-ul bazei de date a firmei de recoltare, îi dă lui Thomas posibilitatea de a-şi identifica exact progeniturile şi de a le vizita în Olanda, Spania sau Ungaria. Trama, interesantă în sine, alunecă într-un senzaţionalism greu de digerat: în Amsterdam (unde altundeva?), Thomas pune de-un ménage à trois cu „mamele” lesbiene ale fiicei sale, după care o seduce cu bună ştiinţă pe ea însăşi. Şi, cum faptele în sine n-ar fi fost de ajuns, prozatorul le însoţeşte cu comentarii moralizatoare plasate când în perspectiva eroului central cuprins de remuşcare, când în cea a bunicii Antonia, bântuită de spaime apocaliptice: „Diavolul, numai el, zicea Antonia, când citea prin ziare, face azi copii în laboratoare! Şi tot diavoli se vor naşte din fărădelegea lui! Dumnezeu a lăsat o singură rânduială: copiii să se nască din iubire!