Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concertele aduc spiritul Crăciunului, la Braşov

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Seria de spectacole a lunii decembrie va fi deschisă de Ştefan Hruşcă cu un recital de colinde, în Piaţa Sfatului. La Braşov vor mai concerta Fuego, Florin Chilian, Felicia Filip, Angela Similea, Mircea Baniciu, Cristian Pomohaci, Ovidiu Komornyik şi Răzvan Mazilu.

Ştefan Hruşcă va concerta pe 6 decembrie, la ora 18.00, în Piaţa Sfatului, în seara magică în care se vor aprinde toate luminile de sărbătoare la Braşov.

Dacă rataţi concertul din centrul oraşului, aveţi şansa să-l ascultaţi pe cel care interpretează cele mai frumoase colinde şi pe 7 decembrie, la Centrul Cultural Reduta. Concertul extraordinar va avea loc la ora 19.30, iar biletul de intrare costă 60 de lei.

Îngeraşii din Corul de Copii „Unison" vor sărbători nouă ani de existenţă printr-un concert aniversar minunat, programat pe 8 decembrie, de la ora 19.00, la Biserica Romano Catolică „Sfânta Cruce", din Braşov.

Vestitori ai Naşterii lui Iisus vor fi şi membri Trio-ului „Anatoly" din Braşov, alcătuit din Andrada Mureşan, Gabriel Baciu şi Ciprian Cucu, care vor susţine pe 12 decembrie, alături de Fuego, un concert minunat de colinde. Evenimentul intitulat „Se-ntorc colindele acasă"va fi găzduit de Centrul Cultural „Reduta" de la ora 16.00 şi 19.00, iar intrarea costă 40 de lei.

Spectacol vienez

Orchestra vieneză Johann Strauss Ensemble va susţine, pe 19 decembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu", spectacolul „Best of Vienna". Prim solistul si dirijorul acestui concert este talentatul si carismaticul dirijor al orchestrei celebrului palat Schonbrunn din Viena, Russell McGregor.

Un bilet costă între 50 şi 160 de lei. Şi Florin Chilian va ajunge în luna decembrie, la Braşov. Acesta va concerta pe 20 decembrie, la ora 20.00, tot la Reduta, iar biletul costă 40 de lei.

Seria de concerte va fi închisă pe 25 decembrie cu un minunat spectacol de Crăciun susţinut de F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°