Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Il Luce a aflat totul despre Juve. Fernandinho e relaxat: ”Ştim TOTUL despre ei!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 2 octombrie 2012 ·

Fernandinho susţine că Lucescu a întors pe toate feţele campioana Italiei şi are antidotul trupei lui Conte: ”Le-am studiat o infinitate de partide. Trebuie anihilaţi Pirlo şi Vucinici!”

Fără adversari în Ucraina, Şahtiorul lui Mircea Lucescu şi Raţ îşi măsoară forţele diseară, în Ligă, cu campioana Italiei. Antrenorul român a pregătit ciocnirea cu Juventus în cele mai mici detalii, ba chiar şi-a devansat cu o zi sosirea la Torino! Şi-a motivat extraordinar echipa, mărturie stă ceea ce avertizează Fernadinho. "Sîntem de departe cei mai buni din Ucraina, iar Juve nu mai are secrete".

Mijlocaşul de 27 de ani explică optimismul "minerilor": "I-am studiat într-o infinitate de meciuri, aşa-i Mister, şi am venit să cîştigăm. Ştim că au trei oameni-cheie, Buffon, Pirlo şi Vucinici. Nu putem face mare lucru asupra portarului, dar trebuie să-i anihilăm pe ceilalţi. Muntenegreanul, pe care l-am mai întîlnit cu AS Roma, are o tehnică excepţională, iar Pirlo este la fel de brazilian ca mine".

Vicecăpitanul lui Şahtior pune în balanţă şi atuurile oaspeţilor: "Şi noi sîntem obişnuiţi să dominăm, să combinăm pe jos şi să atacăm. Toţi învaţă rapid filosofia cultivată de Lucescu. Eu sînt de şapte ani la Doneţk, iar alţi colegi de cinci. Nu se termină 0-0, va fi un meci spectaculos şi un test de foc".

"Mare atenţie la Şahtior, avem de suferit! Înfruntăm o echipă foarte bună care e mult subevaluată în străinătate" Massimo Carreraantrenor Juventus

25 de victorii este seria reuşită de Şahtior în campionat, Cupa şi Supercupa Ucrainei şi grupele Ligii Campionilor, golaveraj 74-15

45 de meciuri fără eşec are Juventus în Serie A. Trupa lui Conte e neînvinsă pe noul stadion în 29 de întîlniri, 19 victorii şi 10 remize

Scala înaintea lui Luce!

Un italian îi avertizează pe juventini asupra pericolului Şahtior.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 5 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°