Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steve Jobs bântuie la CES: gadgeturi de-ţi vine să le muşti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

SUBŢIRI ŞI SCLIPITOARE.  Unul dintre cele mai mari târguri de electronice din lume şi-a deschis, ieri, porţile în America. Mai mult ca niciodată, producătorii au pus preţ pe designul produselor. Sursa: Foto: Reuters

Companiile din industria tehnologică defilează la Consumer Electronics Show, în Las Vegas, precum armatele în zi de sărbătoare naţională. Ieri, în prima zi, giganţii IT au început să prezinte vârfurile de lance, produsele pe care se bazează anul acesta şi despre care cred că vor cuceri lumea.

Designul domină târgul

După ce zilele trecute, în avan­premiera târgului, s-au prezentat mai multe gadgeturi ca fiind cele mai subţiri din lume, ieri au ieşit la rampă unele dintre cele mai puternice: laptopuri cu memorie de 8GB RAM, procesoare quad-core şi tablete nVidia Tegra 3, care suportă cele mai avansate sisteme de operare.

Însă, pe lângă aspectul tehnic, mai mult ca oricând, producătorii au pus un foarte mare preţ pe design. E lecţia pe care au primit-o de la fostul lider al Apple, Steve Jobs, aceea de a construi gadgeturi care să arate astfel încât să îţi doreşti "să muşti din ele".

Xperia S

Sony anunţă o serie nouă de telefoane

După despărţirea de cei de la Ericsson, Sony a prezentat primul smartphone. Xperia S deschide seria unei noi generaţii de telefoane Sony, Xperia NXT. Telefonul are un ecran de 4,3 inci, e dotat cu un procesor dual-core de 1,5 GHz şi are o memorie RAM de 1Gb.

În ceea ce priveşte capacitatea de stocare există două variante: un telefon de 16GB, respectiv de 32GB. Trebuie specificat că Xperia S nu are slot pentru card microSD. Se evidenţiază camera, una de 12MP care filmează full HD, la o rezoluţie de 1080p. Xperia S urmează să apară la vânzare în câteva luni.

RIVAL PENTRU APPLE

HP Spectre, un ultrabook din sticlă şi aluminiu

HP a lansat un ultrabook,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°