Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota ZERO la purtare: O tânără speranţă coaptă

Publicat in Revista22, marți 16 noiembrie 2010 ·

Este, printre mondeni şi mondene, ca peştele în apă. Tabloidele îl răsfaţă ca protagonist, după cum şi el le furnizeaz㠄marf㓠la timp şi de prima „calitate“. Cristian Boureanu a intrat în spaţiul public prin politică, la categoria „tinere speranţe“, gata să dea de pământ cu „trecutul negru“ al unor Hrebenciuc & co. Dar ce ciudat! Destul de iute tânărul Boureanu a luat culoarea locului. S-a descurcat. S-a descurcat, chiar binişor, şi în domeniul afacerilor, făcându-i, el, un tinerel, să moară de invidie pe mai „copţii“ care nu izbutiseră într-un atât de scurt timp să încropească o atât de falnică avere.

Acum, bătăiosul tinerel de Argeş arată şi el „copt“. Învârte bine vorba tare, buruienoasă: s-a văzut în comisia parlamentară când şi-a spulberat o adversară cu aluzii de alcov. Şi tot cu trimiteri la alcov (oare să fie o traumă de pe vremea când naş+fină=love?) a înfruntat o moderatoare TV, într-o chestie numită emisiune, dar care arăta a zarvă de borşărese.

Ultima ispravă, politică de această dată, a lui Boureanu este „punerea la punct“ a unor, practic, neaveniţi în partidul lui Falcă şi-al lui Ridzi, cum ar fi Cristian Preda sau Monica Macovei. „S-a dovedit că există mentalităţi diferite în cercurile intelectuale de la Bucureşti faţă de baza partidului, care este mult mai apropiată de oameni“ - a precizat energic Boureanu. Adică, baza partidului, Antonie Solomon, faţă de a cărui reconfirmare în ierarhia PDL Preda îşi arătase „consternarea“ şi „ruşinea“, nu se încurcă cu „cercurile intelectuale“. De ce nu şi „imperialiste“?!

Taguri:

Cristian Boureanu, tabloide, Monica Macovei, Cristina Preda, Antonie Solomon.

Este, printre mondeni şi mondene, ca peştele în apă. Tabloidele îl răsfaţă ca protagonist, după cum şi el le furnizeaz㠄marf㓠la timp şi de prima „calitate“. Cristian Boureanu a intrat în spaţiul public prin politică, la categori

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 21 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 47 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 17 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 49 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 34 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°