Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancherii au ieftinit creditele în euro în aşteptarea restricţiilor BNR

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 noiembrie 2011 ·

Septembrie a adus ieftiniri la creditele de retail în euro, adică exact cele vizate de restricţiile BNR, în timp ce finanţările în lei s-au scumpit cu circa jumătate de punct.

Dobânda medie la creditele noi în euro pentru populaţie a scăzut în luna septembrie cu 0,3 puncte procentuale, până la 5,8% pe an, în timp ce finanţările în lei s-au scumpit inclusiv pentru firme, arată datele BNR.

Ieftinirea creditelor în euro pentru populaţie vine în condiţiile în care în luna septembrie Banca Naţională a publicat un proiect de regulament care să limiteze accesul populaţiei la creditele în valută, considerate ca fiind prea riscante.

Regulamentul a fost aprobat abia săptămâna trecută în Consiliul de Administraţie al BNR şi vizează inclusiv creşterea până la 25% a avansului minim la creditele ipotecare în euro.

"Nu cred că băncile şi-au făcut un calcul pentru a vinde mai multe credite înainte de apariţia noilor restricţii. Scăderea dobânzilor ţine de costul finanţării în valută, care este dictat de piaţa internaţională. Costul finanţării nu a crescut în septembrie, dar ar putea creşte în perioada următoare în condiţiile în care presiunile externe rămân semnificative", comentează analistul financiar Aurelian Dochia.

Finanţările în euro acordate companiilor au devenit însă uşor mai scumpe comparativ cu luna august, dobânda medie urcând cu 0,15 puncte procentuale, până la 5,7% pe an.

Scumpirea creditelor acordate firmelor vine în contextul în care în lunile anterioare se înregistrase o tendinţă de scădere pentru că bancherii anticipau riscuri mai mici pe acest segment de piaţă.

Dobânzile la creditele în euro pentru companii s-au menţinut sub pragul de 6% pe an din septembrie anul trecut încoace, în timp ce costul finanţării în lei a scăzut la o singură cifră în luna februarie şi a rămas în tot acest interval pe palierul de 9%.

La

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°