CEZ emite în decembrie facturi mai mari cu 30-45%, introducând retroactiv componenta „certificate verzi“ din 26 iulie 2012. Cu toate că timp de cinci luni şi-a pus clienţii în imposibilitatea de a plăti certificatele verzi prin neevidenţierea acestora pe facturi, compania propune eşalonarea plăţii în maximum trei rate, dar cere penalităţi de întârziere.
Compania CEZ, furnizorul de energie electrică în Oltenia, îngroaşă obrazul pe banii abonaţilor. Aşa după cum relatam în ediţia de luni, 17 decembrie, („CEZ umflă factura în decembrie“), facturile emise în decembrie 2012 cuprind în premieră componenta „certificate verzi“, o nouă taxă pe care trebuie să o achite clienţii. Certificatele verzi sunt reglementate de Legea nr. 134/2012 şi reprezintă schema-suport a producerii energiei din surse regenerabile, fiind asumată de România prin procesul de aderare la UE. Problema este că CEZ facturează retroactiv componenta „certificate verzi“ începând cu 26 iulie 2012 (data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2012), ceea ce înseamnă creşterea valorii facturii emise în decembrie cu 30-45%. Într-un răspuns pe care GdS l-a primit din partea CEZ, furnizorul de energie electrică explică întârzierea cu care a introdus noua componentă pe facturi prin complexitatea sistemului informatic pe care îl operează, dar şi prin întârzierea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 134/2012. „Decalajul a fost determinat de timpul necesar actualizării sistemelor informatice de facturare şi a definitivării metodologiei de implementare a Legii nr. 134/2012“, spune CEZ.
Clientul nostru, debitorul nostru
Compania CEZ a fost întrebată de ce nu şi-a pus la punct sistemul informatic înainte ca această lege să intre în vigoare. Iată ce ni s-a răspuns: „Modificarea unui sistem informatic de facturare, indiferent cărui furnizor aparţine, presupune intrarea în vigoare a une