Un dialog în faţa mea, la o coadă. O fetiţă de 4 ani, către maică-sa: „Mami, cine m-a născut?“.
Răspunsul m-a surprins mai tare pe mine decât pe aia mică: „Eu şi cu tati te-am născut". Tatăl născător era de faţă, dar se făcea că n-aude, de jena celor care trăgeau cu urechea. „Cum, mami?" Mămuca n-avea chef de aprofundări, dar odraslei i se deschisese o nouă perspectivă. Taică-su se cocoşase de tot, cred că se ruga să înceapă un cutremur de 7 pe Richter, ca să scape de acest dialog penibil, în public.
Deşi era mătăhălos, bărbatul nu părea să aibă vreo autoritate în faţa nevesti-si şi cu greu putea fi considerat capul familiei. Aşa că, pentru restul căscătorilor de guri din zonă, ideea de mascul gestant nu era chiar suprarealistă. În ceea ce-l privea pe acest domn.
„Mami, da' pe tine cine te-a născut?" Aşteptam răspunsul logic, conform regulei stabilite: bunica şi bunicul. Dar mami ne-a luat iar pe toţi prin surprindere: „Bunica m-a născut". Aţi ghicit, fetiţa a gogonat ochii: „Şi bunicu' de ce nu te-a născut?" Mă-sa transpira galopant: „Fiindcă el nu poate să nască". „Dar tati de ce a putut să nască?".
Lovitura a căzut ca un ţurţure: „Tati al tău are burta foarte mare şi are loc să ţină bebeluşi". Stacojiu, bărbatul şi-a supt instantaneu burdihanul, era să leşine de hipoxie. Iar pe principiul vaselor comunicante, burţile celor din jur se umflaseră de râs.
Simona Catrinaeditor coordonator Tango