Ministrul Ovidiu Musetescu a promis anul trecut ca va privatiza in regim de urgenta Romanceram, Polirom si Petrotub. Singura privatizare realizata este la Romanceram. Pentru Polirom si Petrotub s-au anuntat mai multe termene de privatizare, nerespectate de APAPS Conform unui comunicat de presa emis de catre Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului (APAPS), Polirom Roman urmeaza sa fie scoasa la privatizare in cel de-al treilea trimestru al acestui an. Anuntul pentru vinzarea societatii romascane fusese programat, odata cu licitatia, pentru lunile iunie - iulie ale anului, insa termenul a fost modificat, la inceputul acestei saptamini, de catre APAPS. Privatizarea firmei romascane ar fi una din marile realizari de pe plan local, in contextul in care cel putin 2.000 de romascani, specializati in producerea de fire si fibre sintetice si-ar putea gasi un loc de munca. Privatizarea reprezinta un atu pentru firma si datorita faptului ca, in acest fel, fabrica nu va mai putea fi vinduta "la bucata". Structura actionariatului Polirom era constituita, in aprilie 2002, din APAPS - 70,00%, FNI - 11,53%, actionari individuali, rezultati din procesul de privatizare in masa - 0,67% si alti actionari - 17,80%. Din cei peste 3.000 de salariati care au pierdut locurile de munca de la Polirom, dat fiind specificul meseriei lor, cea mai mare parte nu au reusit sa-si gaseasca alte slujbe. Pentru ei, privatizarea Polirom reprezinta o noua speranta de a scapa de saracie. Datoriile Polirom catre bugetul statului depasesc capitalul social, stabilit la aproximativ 160 de miliarde de lei. Reamintim faptul ca privatizarea Polirom a fost data ca sigura de ministrul Musetescu in august 2001, cind a vizitat Petrotub, Romanceram si Polirom, promitind o privatizare urgenta a celor trei societati romascane. Conform promisiunilor ministrului Musetescu, Polirom ar fi