Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a săpat mormântul economiei greceşti FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, duminică 28 februarie 2010 · ·

Părerea unanimă a grecilor intervievaţi de „Adevărul” este că Uniunea Europeană, guvernul elen şi băncile sunt direct responsabile pentru situaţia economică dezastruoasă din Grecia.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

După 20 de ani în care economia Greciei a crescut artificial susţinută de împrumturi, butoiul cu pulbere a explodat.

Pe străzile Atenei oamenii par mai preocupaţi ca niciodată de ceea ce li se întâmplă. Aproape fiecare cetăţean are în mână câte un ziar, iar dacă intri în polemică cu ei despre criza financiară, devin foarte vehemenţi. Se implică personal.

Majoritatea ideilor grecilor de rând converg într-o singură direcţie: Guvernul este responsabil, noi nu avem de ce plăti pentru această situaţie”.

Totuşi, cine nu dă vina pe Guvern, acuză Uniunea Europeanǎ care le-a băgat moneda euro pe gât.

“Drahma noastră ne va salva din această situaţie”, spun cei mai în vârstă. Tinerii însă,conştientizează că o revenire la moneda naţională grecească este foarte greu de realizat şi recunosc că stilul lor de viaţă din ultimii ani, a contribuit la colapsul economic.

“Grecilor le place foarte mult să cheltuie. Pentru ei, democraţia înseamnă de fapt liberatatea de a cumpăra”, spune Petros, 29 de ani, student la Facultatea de Istorie.

Fiecare grec are cel puţin trei carduri de credit şi un autoturism pe care şi le-au achiziţionat chiar dacă veniturile nu le permiteau.

Astăzi, drogaţii îşi injectează heroină chiar faţa hotelurilor din buricul Atenei, sub ochii poliţiştilor care dirijează circulaţia, tinerii organizează proteste şi visează la o revoluţie, iar cei care s-au îndatorat peste măsură aşteaptă o porţie de mâncare de la cantina socială.

În cartierul Sofocleos, unde drogaţii, imigranţii şi bătrânii fără adăpost primesc trei mese pe zi de la guvernul elen şi biser

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 49 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 45 minute
Fostul ministrul al Sănătății Sorina Pintea a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul ju

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 49 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 12 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

Ciolacu, întrebat dacă voturile susţinătorilor PSD din Bucureşti se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone: Nu împarte nimeni niciun vot

News.ro acum 53 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, că ”nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă susţinătorii PSD din Capitală se vor împărţi între Gabriela Firea şi Cristian Popescu Piedone. Liderul PSD, Marcel Ciolacu,a afirmat, vineri,

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 15 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Weekend plin la Iulius Town Timișoara. Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție

Press Alert acum 49 minute
Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°