Cine se grabeste sa incrimineze tinerii, comportamentul vulgar, "crestele de cocos", "piercingurile" lor si alte excentricitati e sigur ca nu observa (sau se face ca nu observa) corsetul lipsurilor zilnice, in care se zbat familiile lor, si atmosfera in care cresc acesti copii necajiti. Imi spune o doamna profesoara, femeie cu citeva zeci de ani de invatamint: „Nu mai intilnesc timizi printre copii". Iata o constatare care ma pune pe ginduri: nu mai sint timizi! Nu mai sint „la moda" sau, poate, societatea in corpore a devenit intoleranta fata de timizi! Sa nu se creada ca militez pentru sustinerea timizilor. Doamne fereste! Ca vechi timid, care am luptat multi ani sa ma lecuiesc, pot afirma in cunostinta de cauza ca timidul este un fel de schilod social: se integreaza mai greu, este luat mereu inainte de altii mai putin merituosi, etc. In plan sentimental are mari probleme. Poate ca o sa ma corecteze psihologii, dar eu cred ca timidul e minat de compulsii emotionale. Contrar aparentelor, timidul nu e intotdeauna un cerebral, in orice caz, nu este mai cerebral decit netimidul. Cind este astfel, acumularea lui de cerebralitate se revarsa, uneori aluvionar, in efuzii anapoda de emotionalitate. Sint niste rabufniri dupa indelungi sedimentari. Repet, spun in cunostinta de cauza si dupa ce m-am lecuit (nu totalmente) prin proprie intelegere. Timidul insa, ca e acesta copil sau tinar, are o mare capacitate de candoare. Poate privi lumea cu inocenta, nu se vaicareste, nu se ofuscheaza de ce se intimpla in lume, nu poate fi cinic. Pentru el rusinea nu a murit, iar buna cuviinta e un dat natural. Are o mare capacitate de emotie, de sentiment. Iar acum, iata, timidul a disparut dintre tineri. Faptul mi se pare simptomatic. Tinerii zilei de azi sint in majoritatea cazurilor violenti sau apatici. In situatii care ar trebui sa-i emotioneze pana la lacrimi, ei ramin indiferenti sa