Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii vor etichete cu preţuri "mini" pentru cabinetele Primăriei

Publicat in Ziua de Cluj, marți 23 aprilie 2013 ·

Dezbaterea de la primărie pe tema vânzării celor 29 de locaţii din Cluj-Napoca închiriate către 50 de medici de familie clujeni a inflamat din nou cele două tabere.

Medicii de familie care ocupă cabinete în proprietatea primăriei vor să ştie preţul de vânzare, pentru a putea decide dacă cumpără sau nu spaţiile. Aceasta a fost concluzia şi după a doua rundă de dezbateri pe tema vânzării cabinetelor medicale de ieri de la primărie. Municipalitatea caută soluţii pentru obţinerea unui preţ decent la evaluare.

Comisia de sănătate a Consiliului Local s-a întâlnit din nou, ieri, cu medicii care ocupă spaţii aflate în proprietatea primăriei şi anume 29 de locaţii pe tema procedurii de vânzare a acestora. Consilierii locali din comisie au explicat că s-au iniţiat discuţiile pe tema vânzării pentru a se aplica legea şi a permite medicilor să îşi poată realiza investiţiile cerute de autorităţile în domeniu.

În replică, medici de familie din Cluj-Napoca, au declarat că spaţiile primărie sunt improprii pentru derularea activităţii şi că oricum, în 2010, instituţia trebuia să le reabiliteze cu banii ei, pentru că a întârziat vânzarea acestor cabinete. În plus, ei au declarat că oricum spaţiile primăriei, chiar cumpărate, nu pot fi aduse la standardele cerute de Direcţia de Sănătate Publică, unele dintre acestea fiind la parterul unor clădiri de locuit, astfel că achiziţionarea multora dintre cabinete nu se justifică, mai ales la preţul pieţei.

„Direcţia de Sănatate Publică ne cere să respectăm nişte condiţii aberante. În clădiri de locuit oricum nu pot funcţiona cabinete. Trebuie să luaţi în calcul şi că noi nu realizăm activităţi comerciale. Lucrăm pe un contract cu Casa. Pentru cabinetul meu de pe Izlazului am avut cheltuieli lunare cu încălzirea de 1.200 de lei pe care le-am plătit Regiei de Termoficare. Pe cabinet am venituri de 10.000 de lei pe lună,

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 23 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila anunţă că mai mulţi copii palestinieni vor fi trataţi în spitalele din România

News.ro acum 27 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a anunţat, vineri la Iaşi, că sunt făcute pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în spitalele din ţara noastră, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum 48 minute
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 25 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum 54 minute
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Provocare fatală: un adolescent american a murit după ce a mâncat un chips ultra picant

Adevarul acum 41 minute
Un adolescent din Massachusetts, Harris Wolobah, a murit pe 1 septembrie 2023, după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de socializare, care implică consumul unui chips tortilla extrem de picant, arată raportul de autopsie

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°