Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinucidere à la Mădălina Manole în politică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 iunie 2012 ·

Nicolae Bratu din Ghimpeţeni i-a jurat fiului că nu se sinucide. A luat o gură de insecticid. Tocmai fusese ales consilier local.

Nicolae Bratu s-a sinucis luni. A luat o gură de Furadan

Lumea din Ghimpeţeni, judeţul Olt, tot vorbeşte de moartea lui Nicolae Bratu, unul dintre candidaţii PSD pe listele Consiliului Local, ieşit pe locul al treilea la alegeri.

Luni la amiază s-a sinucis, înghiţind Furadan, inspirat de modul în care s-a sinucis Mădălina Manole. Ieri, familia l-a înmormânat în bocete.

Prietenii spun că ameninţările adversarilor politici i-au provocat o depresie. Duminică seara chiar le-ar fi spus că o să se omoare.

Alexandru Răţoi, şi el consilier local, a declarat, pentru EVZ, că două ceasuri a vorbit cu el la telefon luni dimineaţă: "Mi-a spus că nu poate să mai suporte, că o să se omoare, pentru c-a fost ameninţat de cei de la PNL că o să-l bată măr dacă-şi bagă nasul la numărătoare".

Dan Dobre, membru PNL, este noul primar al comunei Ghimpeţeni. Diferenţa dintre el şi vechiul primar, Constantin Ciobanu, a fost de 185 de voturi.

Spune că era "prieten la cataramă" cu decedatul, aşa că n-avea de ce să-l ameninţe. "N-am nicio urmă de vinovăţie. Am şi vorbit cu el luni dimineaţă, m-a felicitat. Noi nu ne-am certat niciodată!", susţine noul primar.

Nicolae Bratu era administratorul unei brutării care aparţinea Primăriei Ghimpeţeni.

Fiul lui, Ionuţ (23 de ani), a povestit pentru EVZ că a stat cu el până la ultima lui suflare: "O rudă de-a noastră m-a sunat luni şi mi-a zis: «Ionuţe, vezi că tat-tu se omoară! M-a sunat să-mi spună la revedere!» M-am dus să-l caut. Era în garaj, dar mi-a fost ruşine să-l întreb «Tati, te omori?» Mi-a spus că vrea să găsească Furadanul, să-l dea unui prieten care pune lubeniţe. Între timp, a venit ruda pe care o sun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 40 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°