Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu 200 de milioane de euro nu cumperi tăcerea serviciilor secrete. Ce nu a spus MRU despre Roşia Poieni

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) a explicat ţâfnos, într-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu, că el e un soi de garant al interesului naţional, că aceia care-l bănuiesc că ar servi interese străine sunt iresponsabili, că privatizarea Cuprumin (societatea care deţine exploatarea carierei de cupru de la Roşia Poieni) e bună şi gata. În rândurile de mai jos, vă prezentăm ce n-a spus MRU.

- În fiecare instituţie de stat care se ocupa cu privatizarea, exista, pe structura fostului Birou de Documnte Secrete (BDS), un aşa-numit "Serviciu verificare bonitate clienţi”. Alcătuită, de regulă, din foşti ofiţeri de informaţii, respectiva structură ţinea legătura, instituţional, cu ofiţerii activi ai serviciilor secrete româneşti, fiind abilitată să primească şi să informeze mai departe decidenţii în legătură cu acţionariatele, interesele, palmaresul, conexiunile şi bonitatea firmelor care cumpără caiete de sarcini în vederea privatizării. Dacă Ministerul Economiei şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care au gestionat vânzarea acţiunilor Cuprumin, nu mai au o astfel de structură, atunci e caz de atentat la siguranţa naţională.

- Toate ministerele (şi, implicit, structurile subordonate care gestionează privatizări) ar trebui să primească, zilnic, informări de la serviciile secrete privind grupurile de interese care ar avea de profitat de pe urma încheierii unui astfel de contract şi despre modul lor de acţiune. Dat fiind că prezumtivul cumpărător era canadian, dincolo de informările SRI, care se ocupă de acţiunile reprezentanţilor investitorului pe teritoriul României, era şi-n responsabilitatea SIE să informeze autorităţile decidente privind indentitatea proprietarilor reali, modul în care se finanţează vehiculul economic prin care aceştia vor să facă achiziţia, legăturile pe care le au aici etc. Dacă serviciile n-au f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 4 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 3 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 5 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 2 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 6 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 5 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 5 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°