Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meme reaprinde războiul cu fanii Rapidului: "Au făcut româna cu profesorul de traforaj!" Se anunţă nebunie la derby

Publicat in Pro Sport, vineri 27 aprilie 2012 · ·

Mihai Stoica este unul dintre cele mai detestate personaje în rândul galeriei din Giuleşti. Antipatia fanilor a fost alimentată şi mai mult ieri, atunci când managerul general al Stelei i-a desfiinţat pe suporterii Rapidului, ironizând problemele gramaticale pe care aceştia le-au avut în trecut, cu mesajele afişate în timpul meciurilor.

Mihai Stoica a susţinut ieri o conferinţă de presă parcă tocmai pentru a ridiculiza galeria Rapidului, cu două zile înainte de meciul din Giuelşti. "Voi fi urmărit tot timpul cu două camere? E puţin, la DigiSport în platou mă filmau patru. Să-mi pună şi lavalieră dacă vor", şi-a început managerul tirul.

"Au făcut româna cu profesorul de traforaj"

Deranjat de faptul că a fost considerat "element provocator", MM s-a disculpat ironizând fanii Rapidului. "Dacă lovesc cu călcâiul o pungă de seminţe aruncată din tribună sau dacă mă joc cu o rolă de leucoplast înseamnă că provoc? Nu eu am scris bannerul cu «diavoli vişini», nu eu scriu «Dani, fi tare», eu sunt la zi cu studiile. Cu cine or fi făcut limba română? Poate cu profesorul de traforaj...", a spus Mihai Stoica, oficial care a ţinut să dea o ultimă lovitură giuleştenilor din tribună. "Steaua i-a bătut în 2010, ultimul meci direct în Giuleşti, şi s-a calificat în semifinale, apoi în finală. Cupa a fost câştigată într-un joc contra lui Dinamo, echipă a cărei galerie ştie să scrie mesaje".

Flegme, sex şi insulte: istoria conflicului

MM Stoica pare să aibă cele mai multe de împărţit chiar cu galeria echipei cu care Steaua va juca duminică. Istoria recentă consemnează o serie de episoade în care cele două părţi şi-au adresat vorbe grele şi au recurs la diverse metode de tachinare. În 2006, atunci când Rapid şi Steaua s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA, MM Stoica îi numea pe adversari "echipa de supt Podul Grant", iar un an mai târzi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 44 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 57 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 41 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 44 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°