Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hugo Chavez prezintă noi complicaţii după operaţie, anunţă vicepreşedintele venezuelan

Publicat in Gandul, luni 31 decembrie 2012 ·

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez prezintă "noi complicaţii" a căror tratare "nu este lipsită de riscuri", după ce a fost supus la 11 decembrie unei a patra operaţii de cancer într-un spital din Havana, a anunţat duminică vicepreşedintele Nicolas Maduro, relatează AFP.

"Am fost informaţi în legătură cu noi complicaţii apărute în urma unei infecţii respiratorii", a declarat Maduro pentru un post de radioteleviziune, de la Havana.

"Starea de sănătate a preşedintelui Chavez continuă să fie delicată", a declarat Maduro, adăugând că aceste complicaţii "este necesar să fie tratate printr-un tratament care nu este lipsit riscuri".

Vicepreşedintele venezuelean, desemnat de Chavez ca succesor în cazul în care s-ar organiza alegeri anticipate, se află începând de vineri la Havana, alături de preşedinte, şi a anunţat că va rămâne lângă acesta în următoarele ore, pentru a urmări îndeaproape evoluţia stării sale de sănătate.

El a făcut aceste declaraţii la puţin timp după ce a vorbit cu Chavez, subliniind că "mulţumită forţei fizice şi spirituale, preşedintele este în măsură să se confrunte cu această situaţie dificilă".

"Noi am decis să rămânem în următoarele ore la Havana, alături de preşedinte şi familia sa, foarte atenţi la evoluţia stării sale de sănătate", a adăugat vicepreşedintele, care era însoţit de Rosa Virgina, una dintre fiicele lui Chavez, de Jorge Arreaza, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei, şi de Cilia Flores, procurorul Republicii.

În cursul ultimei întâlniri cu vicepreşedintele, "preşedintele Chavez a cerut în mod special ca noi să transmitem urări de sfârşit de an familiilor venezuelene care se reunesc zilele acestea", a mai spus Maduro.

Imediat după declaraţiile lui Nicolas Maduro, ministrul Informaţiilor Ernesto Villegas a dezminţit cu fermitate, pentru postul oficial de televiziune VTV, zvonuri cu privire la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 23 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°