Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planorama: Decizia tribunalului privind insolvenţa este o eroare

Publicat in Ziarul Financiar, joi 22 iulie 2010 ·

Dezvoltatorii ansamblului rezidenţial Planorama din Bucureşti, firma israeliană Euro Habitat, intrată recent în insolvenţă, apreciază că decizia tribunalului de la sfârşitul lunii iunie reprezintă o eroare şi susţin că au achitat datoria faţă de cumpărătorul care ceruse deschiderea procedurii.

Reprezentanţii firmei susţin totodată că nu au fost citaţi pentru acest proces, deşi dosarele şi termenele de judecată sunt publice pe siteul Tribunalului Bucureşti.

Împotriva Euro Habitat, firma care a anunţat că va construi 1.100 de apartamente în cartierul bucureştean Colentina, dar nu a finalizat în cinci ani niciunul, deşi a vândut 600 de unităţi, sunt deschise zeci de dosare pentru deschiderea procedurii de insolvenţă sau încuviinţări de executare silită. O bună parte dintre acestea sunt conexate la dosarul 5873/3/2009, pentru care următorul termen de judecată este 9 septembrie 2010.

"Este mai mult decât regretabil faptul că tribunalul a luat această decizie bazându-se pe cererea unei singure cliente faţă de care S.C. Euro Habitat SRL şi-a achitat integral datoria încă din data de 18.06.2010. De asemenea, este de regretat faptul că S.C. Euro Habitat SRL nu a fost citată şi nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui dosar pe rolul instanţelor judecătoreşti şi de aceea nu şi-a putut exercita dreptul legal la apărare", spun reprezentanţii Euro Habitat.

Prin neprezentarea la proces, reprezentanţii Euro Habitat nu au făcut dovada achitării datoriei către client, astfel că intenţionează să facă recurs pentru anularea deciziei. Numărul proceselor pe rolul Tribunalului Bucureşti este însă extrem de ridicat, astfel că judecarea eventualului recurs poate dura câteva luni. Între timp, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă activitatea pe şantierul Planorama a fost din nou oprită. Activitatea poate fi reluată doar cu acceptul administratorului judici

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia este marea câştigătoare a Eurovision 2024. Cum arată clasamentul integral

Ziarul Financiar acum 34 minute
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia. Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul răzb

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum o ora
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum 3 ore
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 2 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Patru mesaje RO-ALERT privind prezenţa unor urşi, în judeţul Harghita, într-o singură zi

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din judeţul Harghita au emis, sâmbătă, în mai puţin de 24 de ore, patru mesaje RO-ALERT prin care populaţia din patru localităţi a fost avertizată cu privire la apariţia unor urşi.

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°