Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Neagu de acum, mai bună ca Neagu din trecut!" Cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 speră ca în cinci luni să fie aptă de joc

Publicat in Pro Sport, miercuri 15 februarie 2012 ·

La doar 23 de ani, Cristina Neagu a trecut prin experienţe de viaţă pe care alţii le trăiesc la vârste mult mai înaintate. Talentul şi seriozitatea cu care abordează orice aspect din lumea handbalului i-au adus rezultate de excepţie, la nivel de club şi la echipa naţională, dar şi la nivel individual, ea fiind desemnată "Cea mai bună jucătoare a lumii" în anul 2010.

Dincolo de partea plină a paharului, 2011 a fost însă şi cel care i-a adus suferinţă, după ce a fost nevoită să se opereze la umărul drept, în SUA. Săptămâna aceasta se împlineşte un an de la ultimul său meci. "Am trecut prin multe de atunci, m-au durut multe. Am fost criticată că am pus mingea deoparte, dar am avut o şansă extraordinară. Întâi să o cunosc pe Anja Andersen, căreia îi mulţumesc din tot sufletul pentru sfatul de a mă opera. Am rămas prietene, este un om extraordinar, se interesează şi acum de starea mea. Cred că toată cariera nu i-aş putea mulţumi", demarează handbalista descoperită de Maria Covaci.

"Ion Ţiriac m-a ajutat enorm"

Anja nu a poposit prea mult în Vâlcea, dar o relaţie pare că s-a cimentat pentru totdeauna. Un alt nume mare, de această dată al sportului românesc, avut o iniţiativă senzaţională. "A doua şansă a fost să primesc oferta domnului Ion Ţiriac de a merge să mă operez în SUA. M-a sunat şi mi-a spus: «Uite, e un medic ce a operat-o pe Şarapova şi acum joacă fără probleme. Nu ai vrea să încerci şi tu?». «Ba da, cum să nu?», i-am răspuns. M-a ajutat enorm, pentru că eu eram deja decisă să mă operez, dar nu aveam unde. Nu a venit nimeni să mă îndrume. Mă bucur că am aşteptat acele trei luni până la operaţie, pentru că am ajuns la medicul care trebuia. După ce a văzut RMN-ul meu, a ştiut exact ce am, deşi alţi 8-9 medici înainte nu au putut să-mi spună exact. Încă de atunci mi-a spus că va fi greu, că voi sta un an, de aceea nu pot înţelege cum uni

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°