Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 localităţi din judeţ au fost afectate de inundaţiile de săptămâna trecută

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 14 iulie 2010 ·

În total au fost afectate de ape 107 locuinţe, 176 anexe gospodăreşti, 2.966 ha teren arabil şi 928 ha fâneţe şi păşuni

După încetarea ploilor abundente şi de lungă durată de săptămâna trecută, care au afectat şi judeţul Braşov, s-a tras linie şi s-a realizat un bilanţ al pagubelor. Potrivit raportului centralizat realizat de Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, inundaţiile din ultima perioadă au produs pagube în 13 localităţi.

„Per total, la nivel de judeţ au fost afectate 107 locuinţe, fără a fi vorba de distrugerea acestora, şi 176 anexe gospodăreşti. 2.966 ha teren arabil şi 928 ha fâneţe şi păşuni au fost temporar inundate, mai ales că se aflau în zona de luncă, dar în prezent în multe perimetre apele s-au retras. Raportul arată că în judeţul Braşov pagubele nu au fost atât de importante ca pe raza altor judeţe din ţară. O parte dintre efectele ieşirii apelor din matcă au fost deja remediate, iar multe dintre reparaţii se pot face la nivel local. Pentru situaţiile în care costurile vor fi mai mari se vor face evaluări de către comisii specializate, dar în general la nivel de judeţ nu ne confruntăm cu probleme deosebite”, ne-a declarat subprefectul Ciprian Băncilă.

5 drumuri judeţene calamitate

Şi administraţia judeţeană a transmis o situaţie cu cinci drumuri judeţene calamitate, respectiv DJ 132B (Caţa-Drăuşeni), pe o lungime de 50 metri liniari, DJ 104L (Buneşti-Viscri), pe 45 ml, DJ 104K (Comana-Crihalma), pe 2km, DJ 112F (Moieciu de Jos-Moieciu de Sus), pe 93 ml, în timp ce pe raza comunei Budila, pe DJ 103B, s-a prăbuşit un zid limitrof de consolidare. Toate aceste artere au fost afectate de alunecări de teren în urma ploilor abundente. Din acelaşi motiv, între haltele Brădet şi Perşani, linia de cale ferată a fost deformată, necesitând intervenţii repetate pentru menţinerea circulaţiei. Pentru evitarea unor ac

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 29 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 28 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 30 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 4 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 30 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°