Modul în care s-au cheltuit banii din privatizarea BCR este unul dintre exemplele flagrante de cum factorul politic se foloseşte de poziţia sa pentru a cheltui fără să dea socoteală nimănui resursele statului.

Statul român a încasat în toam­na lui 2006 de la austriecii de la Erste Bank 2,2 mld. euro pen­tru un pachet de 36,8% din titlu­ri­le BCR, iar BERD şi IFC câte 750 mil. euro, fiecare, pen­tru pa­che­te de 12,5% din capita­lul so­cial în ur­ma privatizării ce­lui mai impor­tan­te bănci româneşti.

Puneţi pe masă trei proiecte concrete în care să meargă miliardul de euro din privatizări

Premier era, la acel moment, Călin Popescu-Tăriceanu, iar mi­nis­tru de finanţe Sebastian Vlădescu.

Banii statului din această pri­va­tizare au intrat în Fondul Na­ţional de Dezvoltare (FND), un fond care putea finanţa, po­tri­vit legii de înfiinţare, cheltuieli în do­uă direcţii: investiţii şi "unele nece­sităţi" ale Trezo­re­riei. Cum avea să afirme Vlă­descu mai târ­ziu, banii din priva­ti­zarea BCR urma să fie folosiţi pen­tru con­struc­ţia de auto­străzi - esti­ma­rea la acea vreme era că 100 de kilo­me­tri de autostradă costă în jur de 1 mld. euro.

În a doua parte a lui 2008 în Ro­mânia au apărut primele sem­ne ale crizei. Veniturile con­so­lidate ale statului s-au pră­buşit, dar cheltuielile nu au putut fi redi­mensionate (era şi cam­pa­nie elec­torală pentru alegerile legis­lati­ve). Deficitul bugetar a ajuns la finalul anului la 5,5% din PIB (2,4% la finalul lui 2007), în vre­me ce dobânda la creditul lom­bard ajunsese în octombrie 2008 la 14,25%.

În aceste condiţii, ministrul de finanţe Varujan Vosganian, suc­ce­sorul lui Sebastian Vlă­descu, nu a redus cheltuielile, ci a luat bani din Fondul Naţional de Dez­voltare şi cu ei a plătit sala­riile şi pensiile. Mai apoi s-a justi­fi­cat că, pe măsură ce pieţele se cal­meaz