Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juncker vrea să renunţe la şefia Eurogrup. Cine ar putea să fie succesorul său

Publicat in Gandul, marți 4 decembrie 2012 ·

Premierul luxemburghez, Jean-Claude Juncker, a declarat luni că vrea să renunţe la preşedinţia Eurogrup până "la sfârşitul anului sau la începutul anului 2013" şi a solicitat miniştrilor de Finanţe ai zonei euro să îi caute un succesor, informează Mediafax, citând AFP.

"La reînnoirea mandatului meu am spus că voi pleca (la acest moment). Am solicitat astfel membrilor Eurogrup să caute un alt ministru" pentru a mă înlocui. a afirmat Juncker în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles, în cursul unei reuniuni a Eurogrup.

Întrebat dacă se gândeşte la cineva anume ca fiind înlocuitorul său: "nu vreau să susţin pe cineva, pur şi simplu le-am solicitat colegilor mei să îmi găsească un succesor".

Liderul zonei euro a ocupat acest post din 2005, iar mandatul său s-a încheiat la 17 iulie.

De la începutul lui iulie, Jean-Claude Juncker, care vroia iniţial să renunţe la post, s-a declarat în sfârşit "pregătit să prelungească" mandatul său cu şase luni suplimentare, solicitând în schimb nominalizarea unui alt luxemburghez, Yves Mersch, ca director al Băncii centrale europene.

Paris şi Berlin nu au reuşit până acum să ajungă la un acord privind numele succesorului la preşedinţia Eurogrup. Candidatura lui Wolfgang Schauble, care vrea să cumuleze această funcţie cu cea actuală de trezorier al guvernului german, a suscitat reticenţa Parisului pe parcursul verii.

Ministrul francez al economiei Pierre Moscovici a susţinut vineri formarea unui "ministru" european pentru a "încarna" zona euro, acesta urmând a fi responsabil în faţa cetăţenilor.

"Este necesară pe termen mediu (...) încarnarea zonei euro într-un ministru care trebuie, într-un fel sau altul, să se confrunte cu sancţiunile cetăţenilor", a declarat acesta. "Preşedinţia Eurogrup este o funcţie care trebuie să evolueze", a mai adăugat el.

Premierul luxemburghez, Jean-Cl

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 22 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 53 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 27 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 52 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 22 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°