Cascadele sunt, în general, spectaculoase, însă cascada de „foc”, ce apare în fiecare an în Parcul Naţional Yosemite, este cu siguranţă un fenomen unic în lume. Cunoscută sub numele de „Horsetail Fall”, cascada este unică în lume deoarece pentru o foarte scurtă perioadă, la sfârşitul lunii februarie, se transformă într-un spectacol de lumini ce lasă impresia unei „cascade care varsă foc sau lavă”, scrie Daily Mail.
Fenomenul a devenit tot mai popular din 1973, anul în care fotograful Galen Rowell a surprins pentru prima dată acest spectacol de lumini. „Horsetaileste unicat, nu cred că există o altă cascadă pe lume care să reflecte lumina ca aceasta”, a declarat Michael Frye, autorul cărţii „Ghidul fotografului la Yosemite”.
Spectaculoasa iluzie a adunat tot mai mulţi fotografi care vor să surprindă momentul în care soarele, aflat la apus, se reflectă într-aşa manieră în apa cascadei.
Însă fotografierea acestei cascade este o adevărată lecţie de astronomie, fizică şi geometrie., spun fotografii experimentaţi.
Cei dornici să fie martorii unui astfel de fenomen trebuie să fie răbdători, să se poziţioneze într-un unghi potrivit şi să aştepte ca, în aceste ultime două săptămâni din luna februarie, soarele să colaboreze cu ei.
Pe lângă soare, fotografii trebuie să spere că şi debitul cascadei îi va ajuta, deoarece cascada Horsetail, situată în munţii Sierra Nevada, nu curge decât iarna şi primăvara şi asta doar în anii cu precipitaţii semnificative.
Experţii în fotografierea acestui moment spun că nu este nevoie ca debitul cascadei să fie mare, însă un factor indispensabil este ca cerul să fie senin. Atunci, soarele se poate reflecta în apă şi poate da naştere acestui fenomen spectaculos care nu durează însă mai mult de două minute.
Cascadele sunt, în general, spectaculoase, îns