Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană: În raportul MCV se va da importanţă etapei următoare alegerilor de duminică

Publicat in Mediafax, luni 10 decembrie 2012 ·

Raportul MCV va acorda importanţă etapei următoare alegerilor legislative de duminică, iar momentul publicării acestuia va fi decis de către Comisia Europeană în funcţie de evoluţiile post-alegeri, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al organismului de la Bruxelles.

"Cum am spus în vară, Comisia Europeană va publica raportul analizând progresele făcute de la raportul din iulie. În acest raport va fi acordată importanţă etapei următoare alegerilor de duminică. Acesta va fi unul dintre elementele care va determina data publicării raportului", a declarat Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz, purtător de cuvânt al Comisiei, în briefingul de presă zilnic de la Bruxelles.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă evoluţiile de după alegerile din România privind desemnarea primului-ministru al noului guvern vor fi reflectate în raportul MCV şi dacă acestea vor influenţa momentul publicării evaluării de către Comisie, având în vedere posibilitatea prelungirii incertitudinii pe fondul neînţelegerilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul actual, Victor Ponta, lider al USL.

De asemenea, oficialul Comisiei Europene a fost întrebat dacă mai este timp pentru publicarea raportului până la sfârşitul anului, având în vedere că ultima şedinţă a Colegiului Comisarilor, care aprobă textul final al documentului, va avea loc săptămâna viitoare, Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz insistând că data publicării raportului va fi stabilită şi anunţată în funcţie de evoluţiile din România.

Comisia Europeană a menţionat, în raportul MCV din 18 iulie, că va publica următorul raport până la sfârşitul acestui an, iar oficialii Comisiei au insistat în ultima perioadă că acest termen rămâne valabil.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat recent că raportul MCV va fi publicat în ianuarie, acelaşi termen fiind menţionat şi de către ministrul Afacerilor Euro

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Directorul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, în Top 100 Manageri

Timpolis acum 56 minute
Ada Hausvater. Sursă foto: TNT Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.   Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°