Vi s-a spus de cele mai multe ori că omul este un animal sociabil şi că are nevoie să fie alături de alţii pentru a fi fericit, nu-i aşa? Darâ¦.Vi s-a spus de cele mai multe ori că omul este un animal sociabil şi că are nevoie să fie alături de alţii pentru a fi fericit, nu-i aşa? Darâ¦.
Â
O fată tănără, blondă, cu ochi albaştri, al cărei chip păstra o amprentă a delicateţei feminităţii, o fire generoasă, cu o incandescenţă a trăirilor care impresiona. Era ferm, dar discret indrăgostită de bărbatul ei şi devenea pe zi ce trecea graţioasa lui nevastă, casnica perfectă, gospodina desăvărşită. Ca oricare femeie nebună după soţul ei, a crezut că trebuie să facă orice să il păstreze. Lăsăndu-l să creadă că este incapabilă să găndească, să ceară ceva, să dorească ceva, din păcate a devenit un simplu obiect de consum pentru vanitatea lui bărbătească. Era ca o păpuşă in măinile lui, ale cărei sfori le trăgea numai el. Aşa treceau zilele unei căsnicii aparent fericite. Falsă in adevăr. Prea marea lui incredere in sine l-a făcut să dea drumul sforilor, in strania lui dublă calitate de mascul vanitos şi măndru proprietar. Din motive aparent banale, vălul de pe chipul ei transparent căzu şi ea se intrebă dacă a fost fericită. Răspunsul a venit şovăitor: "Credeam că sunt"⦠Minciuna şi nemernicia făceau parte din viaţa ei pănă intr-o zi, cănd ea a plecat. Singură?, veţi intreba⦠Ei bine, da. Şi-a dat seama că omul cel mai tare este omul cel mai singur. Pentru că nu mai avea incredere in nimeni a refuzat orice povăţuire. Venise momentul să caute singură răspunsuri, să respire aerul dulce al singurătăţii şi să ia deciziile potrivite. Nu se poate, veţi spune. Cum să fie cineva fericit singur? Răspunsul ei a fost: "Draga mea, pănă acum am crezut că, umilindu-mă in faţa dragostei, oferind ce aveam mai bun, zămbind la comandă, gospodină oricănd era necesar, ii fac
