Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele CSM despre scandalul provocat de Ioan Becali: „Inspecţia judiciară se sesizează şi cercetează astfel de cazuri“

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Alina Nicoleta Ghica, a declarat miercuri la Alba Iulia că practica inspecţiei judiciare este să se sesizeze şi să cerceteze cazurile de genul scandalului provocat de impresarul Ioan Becali, marţi, în sala de judecată de la Tribunalul Bucureşti.

„Instituţia care are iniţiativă în aceste caz este inspecţia judiciară aflată în coordonarea plenului CSM. Inspecţia judiciară hotăreşte dacă se sesizează din oficiu în asemenea cazuri. Practica inspecţiei judiciare din ultimul timp este în acest sens, să ia atitudine pentru demararea cercetărilor“, a spus Alina Nicoleta Ghica. Referindu-se la atitudinea judecătorului, preşedintele CSM a apreciat că doar acesta decide măsurile procedurale care trebuie luate în sala de judecată.

„Justiţia are nevoie de respectul tuturor pentru ca ea să aducă societăţii ceea ce soicetatea aşteaptă de la actul de justiţie. În lipsa unui comportament adecvat faţă de actul de justiţie nu putem vorbi de o justiţie independentă“, a mai spus Alina Nicoleta Ghica.

Dosarul transferurilor

Marţi, la Tribunalul Bucureşti s-a judecat un nou termen în „dosarul transferurilor“. Furios că o declaraţie a martorului Justin Ştefan, fost jurist FRF, n-a fost consemnată corect, Ioan Becali a făcut un adevărat circ.

„Puneţi-mi cătuşele! Nu consemnaţi declaraţia martorului, dar o să daţi socoteală pentru ce aţi făcut. O să vedeţi ce o să fie la televiziuni săptămâna asta", a urlat impresarul la jduecător. Becali a sărit în boxa acuzaţiilor şi a trântit o bancă! „Doamna judecătoare, daţi-mi cât vreţi! E ca pe timpul lui Ceauşescu aici. Toată lumea spunea să nu zicem nimic că a întârziat doamna judecătoare două ore şi jumătate. Că dacă ne dă 15 ani. Daţi-mi 20, doamnă! Mă sacrific eu pentru toţi", a spus impresarul. Dosarul a rămas în pronunţare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°