Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să ai o relaţie bună cu fostul soţ, de dragul copiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 12 decembrie 2011 ·

Dacă aţi divorţat recent, daţi-i ocazia copilului ca, de Sărbători, să fie alături de ambii părinţi. Pentru o dezvoltare armonioasă a celui mic, lăsaţi la o parte resentimentele şi comportaţi-vă civilizat. Sursa: SUTTERSTOCK

Să vă înţelegeţi bine cu fostul partener de viaţă poate părea imposibil. Însă dacă aveţi copii împreună, o relaţie tensionată nu va face decât să împiedice dezvoltarea psihică sănătoasă a celor mici. Specialiştii vă dau câteva sfaturi pentru a putea construi o relaţie civilizată cu fosta soţie sau fostul soţ, relaţie care să nu depăşescă însă graniţele unei simple amiciţii.

De dragul copiilor

"Examenul de maturitate cognitivă şi afectivă a partenerilor unui cuplu este dat şi în momentul despărţirii, separării fizice şi psihologice dintre cei doi", spune psihologul şi psihoterapeutul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti. "Dacă cei doi îşi iubesc au tentic copiii şi doresc să îi protejeze şi să le ofere o viaţă liniştită şi armonioasă, vor păstra o relaţie elegantă, calmă, fără re proşuri şi tensiuni", adaugă specialistul.

În cazul în care vă certaţi de fiecare dată când vă vedeţi, este de preferat să evitaţi întâlnirile. "Sunt unii părinţi care, din diferite motive, rămân într-o stare de conflict, iar asta nu le face bine copiilor. În cest caz, cel mai bine ar fi ca cei doi să se evite", precizează Philip M. Stahl, psiholog american şi autor al unei cărţi despre rezolvarea conflictelor în cuplurile divorţate.

Nu vă îmbrăţişaţi fostul partener de viaţă

Pe de altă parte, în cazul în care aveţi o relaţie civilizată şi armonioasă, aveţi grijă să nu rămâneţi "agăţat" de fostul partener. De asemenea, evitaţi să transmiteţi mesaje greşite copiilor.

"Extrema de a rămâne în relaţie foarte apropiată dezvăluie un ataşament nepotrivit al unuia dintre parte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 26 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°