Preşedintele sindicatului Sanitas Alba, Marius Sepi, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că membrii sindicatului intenţionează să declanşeze o serie de acţiuni de protest, nemulţumiţi că salariile nu le-au fost mărite cu 15 la sută, ci cu 11,5 la sută.
Marius Sepi a spus că sindicatul a primit, luni, o serie de sesizări de la membri din judeţ, angajaţi în diverse spitale, care se plâng că salariile nu le-au fost mărite cu 15 la sută, ci în realitate mărirea este de doar 11,5 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Toată lumea este nemulţumită pentru că încă o dată Guvernul Boc ne-a minţit, pentru că a zis că ne va da înapoi 15 la sută, dar din calculele pe care le-am făcut reiese că 15 la sută s-a calculat la luna octombrie şi asta înseamnă aproximativ 11,5 la sută din salariul tăiat iniţial", a spus Sepi.
Marius Sepi a afirmat că sindicatul Sanitas a înaintat, luni, Direcţiei de Sănătate Publică Alba un memoriu prin care îşi exprimă nemulţumirea "faţă de acţiunile Guvernului, care minte în continuare spunând că mărirea salariilor va fi de 15 la sută, începând cu 1 ianuarie 2011".
Potrivit sursei citate, sindicatul Sanitas Alba a început, luni, să adune semnături pentru declanşarea unor proteste şi deja sunt câteva sute de membri care au semnat pentru susţinerea acestor acţiuni.

"Toată lumea